Personalități marcante a Raionulu Ungheni

luni, 4 aprilie 2016

Satul Cornova din raionul Ungheni

Cam prin anul 200 înainte de Hristos, pe acest loc a fost prădat și ars pînă la temelie un sat, care a existat la vreo 2 secole. Pe vatra lui se mai pot depista și azi bucăți de lut ars, oale de lut tipice pentru epoca timpurie a fierului: din secolul IV-II î. Hr. Apoi s-a mai format un sat pe timpul Imperiului Roman, dar și acesta a fost ard, de către huni.
Adevăr e, despre vatra străbună Cornova, situată pe r. Cula, între dealuri pitorești codrene din preajma Corneștilor, s-a înscris mult, frumos și argumentat. Săptămînalul „Literatura și Arta” din 18 noiembrie 1999 consemna pe bună dreptate: „Cornova în afară de aceea că e un sat de mazili, mai e și în zodia norocului. A pîndit-o acest noroc în îndepărtații ani 30, cînd a poposit aici o echipă de cercetători condusă de Dimitire Gusti. Au rezultat atunci 15 lucrări monografice referitoare la istoria satului, la aspectul lui social și etnografic.
O altă lucrare editată la 1984 în SUA de către Sanda Golopența-Eretescu cuprinde „Descîntece din Cornova-Basaraba”. Iar monografia prof. dr. Ovidiu Bădină „Cornova  un sat de mazili” apărută în 1997 la București, e o lucrare atotcuprinzătoare. Și mai complexă se anunță a fi o altă monografie a Cornovei la care a lcurat o echipă de istorici recunoscuți sub îndrumarea unui cornovean inimos și harnic, profesor universitar și parlamentarul Vasile Șoimaru, care a cercetat și a inclus în volum tot ce s-a putut descoperi pînă azi referitor la istoria satului. Nu trebuie să omitem nici valoroasa contribuție a savantului, un „Iorga al Basarabiei”, Paul Mihail, care a scos în lume aspecte inedite ale istorie satului de baștină.
Podgorenilor din Cornova le-au fost dedicate două filme documentare, unul turnat în 1931, altul în 1991. Primul era întitulat „Cornova  un sat din Basarabia” (realizat acum 7 decenii de Henri H. Stahl, Anton Golopenția și operatorul de imagine Tudor Pasmantir), al doilea, avîndu-l în calitate de scenarist pe scriitorul Pompiliu Gîlmeanu din București, se numea „Cornova  revedere după 60 de ani”, demonstrat populației din Cornova pe 17 oct. 1991.
Cornova, strîmtorată de rîurile Cula și Ichel, este ocrotită de Dealul Ichelului (la sud), dealul Năpădenilor (la vest) și Dealul Chiornicului (la est). Imaginar este împărțit în 4 mahalale – Poiana, Coșcodan, Chilea și Partea Nouă, numită și Gura Satului. Toate pîrîiașele din localitate se revarsă în Rîpa izvorului, care, dispărțind așezarea în două părți, își duce apele în Cula. Adîncimea apelor freatice în văi e de 5-6 m adîncime, pe dealuri 8-11 m.
Cu toate că pînă azi nu s-a putut demonstra vechimea localității Cornova mai înainte de anul 1672, băștinașii se consideră unul dintre cei mai vechi din zonă, cel puțin „din timpul lui Ștefan cel Mare”. Cornova are rădăcini adînci în straturile istoriei, dar ca sat este menționat în scris abia la 12 decembrie 1763.
Savantul Ion Dron combate părerea că toponimia satelor Cornova și Cornști ar proveni de la temrneul botanic corn (copac de corn) considerînd că ea vine de la un strămoș pe nume Cornea, pierdut în noianul adînc al secolelor. 
Școala parohială din Cornova a fost fondată în 1899 de dacălul Iustin Mihail în propria-i casă cumpărată de la Ion Puiu, avînd ca obiect de studiu scrisul, cititul, număratul, cîntul și religia. 

Despre satul Cornova mai puteți citi și aici și aici.
Cornova pe hartă aici.
Mai multe detalii despre această localitate aflați din sursa menționată mai jos.


Recomand cîteva lucrări ce fac referință la această localitate:
Gusti, Dimitrie. Cornova 1931 / Dimitrie Gusti et al. - Chişinău : Quant, 2011. 852 p. : il.
Născut în Cornova : Omagiu lui Paul Mihail. Chişinău : Prometeu, 2006. - 288 p. : il.
Cornova / Şoimaru, asile, autorul proiectului, coord., imagini; Colesnic, Iurie;Dron, Ion;Furtună, Alexandru. Chişinău : Museum, 2000. - 708 p. : foto
Bădina, Ovidiu. Cornova - un sat de mazili / Ovidiu Bădina. - Bucureşti : Ed. Economică, 1997. - 440 p. : tab., diagr.
Cărțile le găsiți la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” (inclusiv sursa).

Sursa: Dragoș, Victor. Cornova. În: Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, S.n., 2002, vol. 4.  Ci-Cor., pp. 603-613.
Sursa imaginii: expresul.com

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Satul Mînzătești din raionul Ungheni

Sat pitoresc de codru, într-un hîrtop pe partea dreaptă a rîușorului Cula, între Sînești și Hîrcești. Dealul urcă spre Mănăstirea Veverița, are o altitudine de 407 m, dînd peisajului bogat în păduri, vii și livezi un aspect elvețian submontan. 
Completînd în 1973 o anchetă pentru ESM, președintele sovietului sătesc Mînzătești a scris, după ce
consultase opiniile bătrînilor, că „localitatea a luat ființă prin anul 1440”. Satul a existat cu mult înainte de urcarea lui Ștefan cel Mare în tronul țării. Arheologii au decoperit aici vatra unei siliști întemeiate cu 200 de ani pînă la Hristos. Ei au colectat exponate specifice populației autohtone de atunci și obiecte tipice pentru bastarnii invadatori din triburile germanice. Vechimea obiectelor depășește 22 de secole. Baza atestării documentare nu anul 1440, ci anul 1589, fără vreo referire la o sursă istorică concretă. Istoricul L. Boga în „Documente basarabene” atribuie prima atestare documentară a satului Mînzătești anul 1789, ziua 17, deși localitatea ca atare deja exista.
De pe timpul domniei lui Vasile Lupu ne-au rămas două documente cu text analogic, în hrisovul din 12 ian. 1653 citim: „Vasile voievod, domn al Moldovei, dăruiește Sohicăi și soțului ei Ivan Țurlic, care au slujit amîndoi în casa domniei mele, o treime din satul Mînzătești, să le hie dreaptă ocină și moșie”. Era sat răzășesc de codru, cu frumoase tradiții și oșteni viteji.
Prin zapisul din 1 mai 1708 Vartic și Cuciuc, foști căpitani, vînd părțile lor de cocină negustorului Sandu Toma, care la 28 dec. 1744 dăruiește satul Mînzătești ginerelui său, Ștefan Bascali. În 1796 s-a construit bisericuța de lemn, care peste un secol, în 1892, a dat locul alteia de piatră.
Satul număra în 1803 34 de birnici răzeși, din neamurile Bodrug, Gîrbu, Mînzat, Gore, Bulmaga ș.a. În 1817 Mînzăteștii din ocolul  Codrului aparținea în părți egale logofătului Dumitrache Sturdza și răzeșilor, satul întrunea 58 de gospodării, 5 vii și 35 de livezi, fără gospodăriile a celor 5 mazili. La biserica „Sf. Arh. Mihail” în 1835 făcea slujbă preotul în vîrstă de 40 de ani,cu soție și 6 copii.
Recensămîntul din 1859 a fixat în Mînzăteștii de pe Cula 122 de case, în care viețuiau 229 de bărbați și 228 de femei.
În 1894 începe să activeze o școală de alfabetizare, avîndu-l învățător pe Vladimir Antonovici. Religia o preda preotul Constantin Prodan. La sfîrșitul secolului XIX Mînzăteștii intrau în rîndul localităților basarabene ce depășeau 500 de suflete. Aici trăiau 609 oameni (299 de bărbați și 338 de femei).
Zamfir Arbore în Dicționarul geografic al Basarabiei din 1904 caracterizează acest cuib prosper de codreni în stil telegrafic: „Mînzătești, sat răzeșesc din jud. Bălți, așezat între satele Sinești și Hîrcești, pe anticlinatul dintre bazinele Cula și Ichel. Face parte din volostea Cornești. Are 168 case, cu o populație de 880 suflete. Răzeșii posedă 1222 desetine pămînt.”
Școala parohială, afaltă într-o casă neacomodată, era totuși frecventată de 72 de copii în 1915. De pe frontul primului război mondial veni vestea funebră că fusese ucis în lupte podgoreaul Isai Munteanul.

Detalii suplimentare referitor la această localitate, aflați consultînd sursa.
Satul Mînzăteşti pe hartă
Sursa: Țopa, Tudor. Mînzătești. În: Localitățile Republicii Moldova: Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, S.n., 2008, vol. 8 pp. 525-529.

Sursa imaginii: localitati.casata.md