Biserica Sfîntului Arhangel Mihail din Pîrliţa

Biserica Sfîntului Arhangel Mihail a fost edificată din piatră la 1881. Anuarul Eparhial editat la 1922  îl menţionează pe parohul bisericii, preotul Pavel Severin (a absolvit Seminarul Teologic), hirotonit la anul 1905. În aceeaşi perioadă în funcţie de cîntăreţ era Teodor Antonovici (a absolvit şcoala de cîntăreţi). În perioada interbelică parogia dispunea de o casă pentru preot. După instaurarea regimuuli comunist, biserica a fost închisă. Către sfîrşitul anilor 70 autorităţile sovietice au transfromat locaşul sfînt în muzeu. Cimitirul ortodox a fost deschis în anul 1880 şi are o surpafaţă de 1,5 ha.

Sursa: Biserica Sfîntului Arhangel Mihail. În: Locaşuri sfinte din Basarabia. Chişinău: ALFA şi OMEGA, 2001, p. 143.

Acord de înfrăţire între oraşul Ungheni şi municipiul Iaşi

Orașul Ungheni are un frate nou pe celălalt mal al Prutului. La data de 14 octombrie curent,a fost semnat acordul de înfrățire între municipiul Iași și orașul Ungheni. Evenimentul festiv s-a desfășurat în incinta teatrului ”Vasile Alecsandri”din Iași și a fost transmis în direct de televiziunea română. La eveniment au fost prezenți oficiali și locuitori din municipiul Iași,cît și consilieri din cadrul Consiliului orășenesc Ungheni.

Alexandru AMBROS, primar or.Ungheni: (Ne dorim ca cu semnarea acestui acord de cooperare și înfrățire,să facem o punte,un pod special,atît pentru ungheneni,cît și pentru ieșeni,pentru a intensifica relațiile noastre în diferite domenii. Astăzi scriem doar prima pagină în istoria relațiilor noastre deosebite, vom constata că această punte pe care am format-o,va fi o punte pe care vor merge nu doar unghenenii și ieșenii,dar vor merge cetățenii Republicii Moldova și cetățenii României pentru a ne cunoaște mai bine. )

Și primarul municipiului Iași consideră că acest acord de înfrățire va aduce doar beneficii ambelor părți.

Detalii referitor la eveniment, citiţi aici.

Scriitorul Vasile Vasilache

Născut la 4 iulie, în satul Untești, Ungheni, ca fiu al lui Ion și al Elizabetei Vasilache, a terminat școala  primară în satul natal. În toamna anului 1937 este   admis  la Liceul Național din Iași (astăzi Liceul „Mihail Sadoveanu”). În același an din cauza taxei exgerate, tatăl îl transferă la „Liceul de Aplicație” zis și „Seminarul Pedagocic Universitar” de pe lăngă Universitate Alexandru Ion Cuza, Iasi. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe stidiile, întorcăndu-se în satul natal. În 1940 se înscrie la școala medie din Ungeni. Predarea fiind în limba rusă o părăsește în scurt timp. În 1941–1944 își reia studiile la același Liceu de aplicație din Basarabia reocupată.  Devine învățător în satul natal, iar peste puțină vreme este repartizat la școala medie din satul Cetireni. Concomitent urmează studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (secția fără frecvență, limba și literatură), apoi se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău, Facultatea de Litere, pe care o absolveşte în 1958. În același an, prin ordinul ministrului învățămăntului  din RSS Moldovenească este transferat la redacția săptămînalului „Cultura Moldovei”, în calitate de director, Secția Şcolii unde a activat aproximativ cinci ani. Debutează în literatură conferindu-i-se premiul I la Concursul Republican (proză). Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinănd-o cu creația literară (proză scurtă): „Aventurile celor doi verișori”, „Două mere țigance”, „Tăcerile casei aceleia”. În anii 1962-1964 urmează Cursurile de Scenarisrică de la Moscova, iar în 1965 devine Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 1965-1969 este redactor la revista ”Nistru”, membru al Coleguilui redacțional la Studioul ”Moldova-Film”. Riga, 1969-premiat pentru scenariul documentar ”Eu și ceilalți”. În 1984 pentru volumul Elegie pentru Ana-Maria i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor și al Comitetului de Stat pentru Edituri, Polografie și Comerțul cu Cărți. În 1986 devine Cavaler al Ordinului Insigna de Onoare. Între 1993-1995 a fost redactor-șef al revistei ” Columna”. În 1994 i se decernează Premiul Național în domeniul Literaturii, Artei șiArhitecturii din Moldova, în 1996 Premiul Republicii, iar în 2002 Premiul Opera omnia.

Vă invităm să urmăriţi şi pagina noastră de flickr.com unde am organizat o expoziţie virtuală de carte consacrată scriitorului Vasile Vasilache, organizată de echipade la Biblioteca Hasdeu.

Sursa: Vasile Vasilache. [online] [citat 30.06.2016]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Vasilache_(scriitor)

Flautistul şi dirijorul de orchestră Vladimir Rotaru

Flautist, dirijor de orchestră, profesor şi compozitor. S-a născut la 15 octombrie 1931 în Sculeni, raionul Ungheni, în familia lăutarului Alexandru Rotaru. Studiile şi le face la şcoala medie de muzică din Chişinău (1947-1951) (clasa flaut) şi la Conservatorul de Stat din Chişinău (1951-1956) cu Filip Evtodienco (flaut), Simion Atanasiu-Zlatov (armonie), Solomon Lobel (forme muzicale). 

Urmează la Conservator (1956-1960) cursurile de compoziţie sub îndrumarea compozitorului Leonid Gurov. Flautist în orchestra Teatrului de Operă şi Balet (1955-1960â), asistent de dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chişinău (1960-1962); dirijor al orchestrei Ansamblului de dansuri populare "JOC" (1962-1971); cadru didactic la catedra muzică de cameră (1971-1975), şef de catedră (din 1976), docent (1979), profesor (1989) la Conservatorul "G. Muzicescu" din Chişinău, dirijor al Orchestrei simfonice şi de estradă a Radioteleviziunii din Chişinău (1974-1976). 

Maestru emerit al artei din Republica Moldova (1975). Premiul Naional (1993). În 1971 apare primul ciclu din 7 piese pentru pian. Înregistrează la radio circa o sută de compoziţii ale unor compozitori din diferite republici (1974-1976). Înregristrările din creaţia a 16 compozitorilor moldoveni, interpretate de orchestrele conduse de V. Rotaru, au fsot isnerate într-un disc, emis de firma "Melodia" din Moscova.

Sursa: Vladimir Rotaru. În: Calendar Naţional 2001. Chişinău, 2000, pp. 237-238.

Veaceslav Bodolika – cincisprezece ani de cariera şi o afacere de succes

Ungheneanul Veaceslav Bodolika, solistul trupei „Primer Ministr”, a deschis un restaurant în inima Moscovei, fiind de proporții imense, cu o amenajare plăcută în stil moldovenesc. După 15 ani de muzică, Veaceslav Bodolica a hotărât să pornească o nouă afacere. Cel mai nou proiect al maestrului este restaurantul „DOR”. Ideea a realizat-o împreună cu un amic moldovean, timp de un an şi jumătate.

„Abia scos din cutie” restaurantul este imens. Caracteristicile de bază sunt o amenajare plăcută şi de proporţii, bucătăria tradiţională şi stilul moldovenesc.  Și tot acest spirit naţional al Moldovei era întregit de o fină aromă a aristocratismului franțuzesc. La etajul doi am descoperit un om plin de farmec, de inteligență și umor, care, la nevoie, poate fi şi tăios. Modestia lui pare a fi o trăsătură caracteristică a celor care reușesc asemenea performanțe. Veaceslav Bodolika, solistul trupei „Premier Ministr” (Prim-ministru) din Rusia, își găsea inspirația într-un pahar de vin roșu de casă și brânză de oi, la gustare. Îmi răspundea la întrebări cu o voce caldă și calmă, cu o politețe naturală și cu fraze perfect construite, ce păreau culese de pe paginile unei cărţi. „Visul meu este acela de a fi cântăreț. Am reusit să fac ceea ce-mi doream. Este calea mea, cu urcuşuri și coborâșuri. E destinul pe care l-am ales și pe care îl trăiesc la maxim. Nu sunt atât de popular încât să răsune numele meu peste tot, dar am reușit să fac lucruri, care îmi spun că nu mi-am trăit viața în zadar”.

Detalii puteţi citi aici.

Surse:
Apostolachi, Inga. Ești peste hotare, dar ți-e dor de casă? Iată 8 restaurante cu specific moldovenesc deschise în lume de-ai noștri [online] [citat 13.09.2016]. Disponibil :
http://zugo.md/article/foto---esti-peste-hotare--dar-ti-e-dor-de-casa--iata-8-restaurante-cu-specific-moldovenesc-deschise-in-lume-de-ai-nostri_14652.htm
Ungheneanul Veaceslav Bodolica a deschis un restaurant moldovenesc în centrul Moscovei [online] [citat 13.09.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2012/11/10/video-ungheneanul-veaceslav-bodolica-a-deschis-un-restaurant-moldovenesc-in-centrul-moscovei/
Solistul trupei „PM”,Veaceslav Bodolika – cincisprezece ani de cariera şi o afacere de succes  [online] [citat 13.09.2016]. Disponibil : http://ea.md/solistul-trupei-pmveaceslav-bodolika-cincisprezece-ani-de-cariera-si-o-afacere-de-succes/ 

Oraşul Ungheni s-a înfrăţit cu localitatea Joniskis din Lituania

O delegaţie a Primăriei oraşului Ungheni în frunte cu viceprimarul Cristofor Codreanu s-a deplasat recent în Lituania unde a semnat un acord de colaborare cu administrația oraşului Joniskis. Acordul prevede promovarea şi dezvoltarea parteneriatelor în domeniile culturii, educaţiei, sportului, artei, turismului ş. a. Totodată, părţile preconizează să facă schimb de experienţă între tineri şi specialişti din administraţia publică locală.

“Oraşul Ungheni este cel mai tînăr frate al nostru. Este o bucurie că într-un termen scurt de numai trei ani am

reuşit să stabilim relaţii strînse de cooperare”, a menţionat la ceremonia de semnare a acordului Gediminas Čepulis, primarul de Joniskis.

Solicitat de MOLDPRES, viceprimarul oraşului Ungheni, Eduard Balan, a precizat că pe parcursul ultimilor ani primăria a încheiat mai multe acorduri de înfrăţire cu diferite unităţi-administrative din lume. “Astăzi colaborăm cu 11 oraşe. Totodată, am întreprins mai multe acţiuni pentru stabilirea legăturilor de înfrăţire cu oraşele Iaşi şi Cluj din România. Sperăm ca deja în toamna curentă aceste înţelegeri să fie realizate”, a punctat Eduard Balan.

În altă ordine de idei, viceprimarul a menţionat că aceste acorduri au o mare valoare şi importanţă pentru dezvoltarea oraşului Ungheni. “Aproape 99% din înfrăţiri sînt bazate pe proiecte comune care au contribuit în primul rînd la dezvoltarea durabilă a infrastructurii. Totodată, tinerii din Ungheni au avut posibilitatea să participe la multe programe internaţionale, ducînd faima localităţii de baştină departe peste hotarele R. Moldova”, a subliniat sursa citată.

Sursa: Grubîi, L. Oraşul Ungheni s-a înfrăţit cu localitatea Joniskis din Lituania [online] [citat 23.07.2016]. Disponibil : http://www.moldpres.md/news/2016/07/20/16005854 

O melancolie tandră [interviu cu pictoriţa Cezara Colesnik]

Recomand atenţiei Dvs un interviu cu pictoriţa Cezara Colesnik originară din Corneşti, Ungheni. 

Iată un fragment din interviu:

– Să pornim chiar de la afirmația de pe Facebook, transformată în pretext al dialogului nostru: ,,Câteodată vreau să trăiesc doar în picturile mele”. În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești – acum? De ce?

– Rețelele de socializare există pentru a împărtăși o stare sau un sentiment de moment.

În acel moment, cred că îmi era foarte dor de soare (fiindcă aici, în Belgia, soarele apare rar), dar cred ca

era și „ras le bol”-ul cum zic francezii… Eram sătulă de toată foiala din jur: campionatul de fotbal, politica din Patrie, declarațiile absurde ale politicienilor moldoveni; de toate aceste informații cotidiene inutile care roiesc în jur și de care e bine să te debarasezi, fiindcă te parazitează.

Când am scris notița pe Facebook, aveam acel sentiment ca aș vrea să mă scufund total în picturile mele, ca într-o mare, și să nu mai aud niciun zgomot. M-aș fi refugiat mai ales în ultimele picturi ale mele – în Grădinile fermecate.

Această serie de lucrări noi e, de fapt, amintirea unei zile anume. O zi scăldată în acel soare care exista în copilărie. Și în acea plenitudine pe care nu ți-o poate fura nimeni. În anume acea singurătate care pentru mine e sinonimă cu dialogul interior și cu o liniște absolută. Îmi închipui că grădinile Paradisului ar trebui să fie ca niște grădini secrete ale copilăriei.

– În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești când ești: fericită; îndrăgostită; împlinită; înțeleasă; disperată; solitară; neînțeleasă; respinsă; abandonată?

– Foarte grea întrebare, cu o multitudine de răspunsuri posibile.

Sincer, nu mă prea recunosc în multe din stările enumerate mai sus. Disperarea, abandonul, respingerea și neînțelegerea sunt stări și momente de ruptură interioară, care se depășesc doar prin lucrul asupra propriei persoane, asupra modului tău de a gândi și de a reacționa. Nimeni nu-ți poate aduce fericirea în brațe, fericirea vine din interior. Pentru ea trebuie să construim un cuibușor cald, în care să o păstrăm și să o creștem.

Interviul integral îl citiţi aici.

Nodul de cale ferată Ungheni este şi va rămîne unul strategic

Schimbări mari se așteaptă în cel mai apropiat timp la căile ferate moldoveneşti. Trenuri renovate, călătorii mai de scurtă durată și o frontieră comună între România și R. Moldova care va diminua timpul de trecere al călătorilor cu trenul dintr-o parte în alta.

Cel puțin, asta a promis Vitalie Strună, directorul general al Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”, pe data de 7 iunie curent, în timpul vizitei sale la Ungheni, vizită ce a făcut parte din programul primului summit feroviar, organizat de Calea Ferată din Moldova şi Clubul Feroviar, sub înaltul patronaj al Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din R. Moldova.

„Vizita de azi a înalţilor oficiali a fost una de documentare, întrucît nodul de cale ferată Ungheni este unul strategic, de transpunere a vagoanelor, care nu poate fi găsit în Europa”, a făcut explicaţiile de rigoare Vasile Covalciuc, directorul staţiei de cale ferată Ungheni.

„Este o promovare a căilor ferate din Moldova, vrem să arătăm că putem colabora și vrem să întemeiem noi parteneriate durabile, în urma cărora să implementăm proiecte ce țin de modernizarea sistemului feroviar”, a declarat, pentru presa locală, şi Vitalie Strună.

Pentru a citi articolul complet, accesați sursa.

Sursa: Nodul de cale ferată Ungheni este şi va rămîne unul strategic [online] [citat 17.06.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2012/06/18/nodul-de-cale-ferata-ungheni-este-si-va-ramine-unul-strategic/

Melodii cu și despre satul Cetireni

Interpretul de muzică populară Nicolae Paliț este originar din satul Cetireni. 

Dotat cu har dumnezeiesc, dragostea de cintec ii patrunde in singe odata cu laptele mamei, care

alaptindu-si primul sau fecior ingina cele mai alese cintece de leagan pe care le-a prins si ea tot de la mama. Nu stiu cum se intimpla ca acest fecior, care urma sa fie mai tirziu interpretul de muzica populara Nicolae Palit ii stirnea sentimente deosebite si cintecul venit din inima ei era mai dulce. Crescut mai maricel Nicolae oferea cu mult drag de pe o scena impovizata in Valea seaca a Cetirenilor cintecele sale pasarilor ce il inginau cu admiratie. Cel mai mare admirator insa era mosul Gheorghe vecinul, care in timp ce culegea impreuna cu Nicolae strugurii la vie nu ostenea ascultindu-l si tot solicitind un cintec dupa altul spunea: “Ca frumos mai cinti, dragul mosului, ai sa cresti si vei deveni un mare artist”.

De atunci a tot cintat pe scena scolii, apoi a casei de cultura, apoi la raion pina intr-o buna zi la o virsta a implinirilor s-a prezentat la concursul republican al interpretilor cintecului folcloric in memoria celebrei interprete Tamara Ciobanu. Atunci marea cintareata de opera Maria Biesu, presedintele Uniunii Muzicienilor dar si pesedinte al juriului a exclamat: “Da unde a stat baiatul acesta pina acum, el la opera trebuia sa cinte”. Nu stiu daca putea cineva sa-i dea o mai mare apreciere. Atunci el a cucerit inimile multor spectatori invrednicindu-se de premiul I. Consacratul dirijor al orchestrei “Folclor” Petre Neamtu i-a propus sa inregistreze impreuna cu aceasta deosebita orchestra pentru fondul radio unele cintece interpretate in concurs. 

Muncind sistematic cu perseverenta interpretul Nicolae Palit si-a format un repertoriu ce contine valori ale cintecului popular autentic binecunoscut si indragit de catre publicul meloman. Evoluarea interperetului pe alte scene ale lumii: Polonia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, Egipt, a fost inalt apreciata de catre spectatori. 

În octombrie 2002 în orașul Breansk Federația Rusă au avut loc primele Jocuri Delfice de tineret din țările spațiului CSI, în spectacolul de deschidere a cărora a evoluat și reprezentatul Republicii Moldova Nicolae Paliț. Dupa spectacol binecunoscuta interpretă a cîntecului popular Alexandra Strelcenco, artistă a poporului din Federatia Rusa i-a adresat cintaretului sincere felicitari apreciind înalt evoluarea lui în scenă. Nicolae Paliț a colaborat cu mai multe orchestre de profesioniști din Moldova, a realizat multiple înregistrări în fondul radio cu orchestra „Folclor”. Actualmente este solist al orchestrei Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”. 

„Ce este mai frumos pe lume decît cintecul popular izvorit din inima mamei, altoit cu multa dragoste de tata, desprins din freamat de codru, intretinut de murmurul izvorului, care iti rascoleste intreaga fiinta si te inalta deasupra vintului, deasupra norului, deasupra negurii”: spune interpetul de muzica populara Nicolae Palit.

Un repertoriul său, are o melodie,  ce face referință la satul Cetireni și o puteți asculta aici. O alte melodie este De la Cernăuți la vale unde puteți vedea secvențe din această localitate.

De asemenea, Vasile Lupu-Cetireanu are o melodie dedicată satului. Melodia o puteți asculta aici. Versurile fac referință la moșia Dealul Ulmului, Valea Seacă și dealul de la cruce.

Sursă: Biografie Nicolae Paliț. [online] [citat 5.05.2016]. Disponibil : http://www.bestmusic.ro/nicolae-palit/biografie-nicolae-palit/

Sursa imaginii: www.youtube.com

Brejnev la Ungheni și Casa albă din raion

Brejnev a venit la Ungheni de 2 ori. Ce s-a întîmplat și cum a fost vedeți aici și aici. Veți afla fapte mai puțin cunoscute povestite de Andrei Delev.
În cel de-al doilea video aflați detalii despre Casa Albă din Ungheni.

Orașul Ungheni: imagini de arhivă

Vă prezint încă două imagini de arhivă cu clădiri ale orașului Ungheni:

Sursa: http://ok.ru/feed

Satul Cornova din raionul Ungheni

Cam prin anul 200 înainte de Hristos, pe acest loc a fost prădat și ars pînă la temelie un sat, care a existat la vreo 2 secole. Pe vatra lui se mai pot depista și azi bucăți de lut ars, oale de lut tipice pentru epoca timpurie a fierului: din secolul IV-II î. Hr. Apoi s-a mai format un sat pe timpul Imperiului Roman, dar și acesta a fost ard, de către huni.

Adevăr e, despre vatra străbună Cornova, situată pe r. Cula, între dealuri pitorești codrene din preajma Corneștilor, s-a înscris mult, frumos și argumentat. Săptămînalul „Literatura și Arta” din 18 noiembrie 1999 consemna pe bună dreptate: „Cornova în afară de aceea că e un sat de mazili, mai e și în zodia norocului. A pîndit-o acest noroc în îndepărtații ani 30, cînd a poposit aici o echipă de cercetători condusă de Dimitire Gusti. Au rezultat atunci 15 lucrări monografice referitoare la istoria satului, la aspectul lui social și etnografic.

O altă lucrare editată la 1984 în SUA de către Sanda Golopența-Eretescu cuprinde „Descîntece din Cornova-Basaraba”. Iar monografia prof. dr. Ovidiu Bădină „Cornova – un sat de mazili” apărută în 1997 la București, e o lucrare atotcuprinzătoare. Și mai complexă se anunță a fi o altă monografie a Cornovei la care a lcurat o echipă de istorici recunoscuți sub îndrumarea unui cornovean inimos și harnic, profesor universitar și parlamentarul Vasile Șoimaru, care a cercetat și a inclus în volum tot ce s-a putut descoperi pînă azi referitor la istoria satului. Nu trebuie să omitem nici valoroasa contribuție a savantului, un „Iorga al Basarabiei”, Paul Mihail, care a scos în lume aspecte inedite ale istorie satului de baștină.

Podgorenilor din Cornova le-au fost dedicate două filme documentare, unul turnat în 1931, altul în 1991. Primul era întitulat „Cornova – un sat din Basarabia” (realizat acum 7 decenii de Henri H. Stahl, Anton Golopenția și operatorul de imagine Tudor Pasmantir), al doilea, avîndu-l în calitate de scenarist pe scriitorul Pompiliu Gîlmeanu din București, se numea „Cornova – revedere după 60 de ani”, demonstrat populației din Cornova pe 17 oct. 1991.

Cornova, strîmtorată de rîurile Cula și Ichel, este ocrotită de Dealul Ichelului (la sud), dealul Năpădenilor (la vest) și Dealul Chiornicului (la est). Imaginar este împărțit în 4 mahalale – Poiana, Coșcodan, Chilea și Partea Nouă, numită și Gura Satului. Toate pîrîiașele din localitate se revarsă în Rîpa izvorului, care, dispărțind așezarea în două părți, își duce apele în Cula. Adîncimea apelor freatice în văi e de 5-6 m adîncime, pe dealuri 8-11 m.

Cu toate că pînă azi nu s-a putut demonstra vechimea localității Cornova mai înainte de anul 1672, băștinașii se consideră unul dintre cei mai vechi din zonă, cel puțin „din timpul lui Ștefan cel Mare”. Cornova are rădăcini adînci în straturile istoriei, dar ca sat este menționat în scris abia la 12 decembrie 1763.
Savantul Ion Dron combate părerea că toponimia satelor Cornova și Cornști ar proveni de la temrneul botanic corn (copac de corn) considerînd că ea vine de la un strămoș pe nume Cornea, pierdut în noianul adînc al secolelor. 
Școala parohială din Cornova a fost fondată în 1899 de dacălul Iustin Mihail în propria-i casă cumpărată de la Ion Puiu, avînd ca obiect de studiu scrisul, cititul, număratul, cîntul și religia. 

Despre satul Cornova mai puteți citi și aici și aici.

Cornova pe hartă aici.

Mai multe detalii despre această localitate aflați din sursa menționată mai jos.

Recomand cîteva lucrări ce fac referință la această localitate:

Gusti, Dimitrie. Cornova 1931 / Dimitrie Gusti et al. - Chişinău : Quant, 2011. 852 p. : il.

Născut în Cornova : Omagiu lui Paul Mihail. Chişinău : Prometeu, 2006. - 288 p. : il.

Cornova / Şoimaru, asile, autorul proiectului, coord., imagini; Colesnic, Iurie;Dron, Ion;Furtună, Alexandru. Chişinău : Museum, 2000. - 708 p. : foto

Bădina, Ovidiu. Cornova - un sat de mazili / Ovidiu Bădina. - Bucureşti : Ed. Economică, 1997. - 440 p. : tab., diagr.

Cărțile le găsiți la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” (inclusiv sursa).

Sursa: Dragoș, Victor. Cornova. În: Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, S.n., 2002, vol. 4. – Ci-Cor., pp. 603-613.

Sursa imaginii: expresul.com

Satul Mînzătești din raionul Ungheni

Sat pitoresc de codru, într-un hîrtop pe partea dreaptă a rîușorului Cula, între Sînești și Hîrcești. Dealul urcă spre Mănăstirea Veverița, are o altitudine de 407 m, dînd peisajului bogat în păduri, vii și livezi un aspect elvețian submontan. 

Completînd în 1973 o anchetă pentru ESM, președintele sovietului sătesc Mînzătești a scris, după ce

consultase opiniile bătrînilor, că „localitatea a luat ființă prin anul 1440”. Satul a existat cu mult înainte de urcarea lui Ștefan cel Mare în tronul țării. Arheologii au decoperit aici vatra unei siliști întemeiate cu 200 de ani pînă la Hristos. Ei au colectat exponate specifice populației autohtone de atunci și obiecte tipice pentru bastarnii invadatori din triburile germanice. Vechimea obiectelor depășește 22 de secole. Baza atestării documentare nu anul 1440, ci anul 1589, fără vreo referire la o sursă istorică concretă. Istoricul L. Boga în „Documente basarabene” atribuie prima atestare documentară a satului Mînzătești anul 1789, ziua 17, deși localitatea ca atare deja exista.

De pe timpul domniei lui Vasile Lupu ne-au rămas două documente cu text analogic, în hrisovul din 12 ian. 1653 citim: „Vasile voievod, domn al Moldovei, dăruiește Sohicăi și soțului ei Ivan Țurlic, care au slujit amîndoi în casa domniei mele, o treime din satul Mînzătești, să le hie dreaptă ocină și moșie”. Era sat răzășesc de codru, cu frumoase tradiții și oșteni viteji.

Prin zapisul din 1 mai 1708 Vartic și Cuciuc, foști căpitani, vînd părțile lor de cocină negustorului Sandu Toma, care la 28 dec. 1744 dăruiește satul Mînzătești ginerelui său, Ștefan Bascali. În 1796 s-a construit bisericuța de lemn, care peste un secol, în 1892, a dat locul alteia de piatră.

Satul număra în 1803 34 de birnici răzeși, din neamurile Bodrug, Gîrbu, Mînzat, Gore, Bulmaga ș.a. În 1817 Mînzăteștii din ocolul  Codrului aparținea în părți egale logofătului Dumitrache Sturdza și răzeșilor, satul întrunea 58 de gospodării, 5 vii și 35 de livezi, fără gospodăriile a celor 5 mazili. La biserica „Sf. Arh. Mihail” în 1835 făcea slujbă preotul în vîrstă de 40 de ani,cu soție și 6 copii.
Recensămîntul din 1859 a fixat în Mînzăteștii de pe Cula 122 de case, în care viețuiau 229 de bărbați și 228 de femei.
În 1894 începe să activeze o școală de alfabetizare, avîndu-l învățător pe Vladimir Antonovici. Religia o preda preotul Constantin Prodan. La sfîrșitul secolului XIX Mînzăteștii intrau în rîndul localităților basarabene ce depășeau 500 de suflete. Aici trăiau 609 oameni (299 de bărbați și 338 de femei).
Zamfir Arbore în Dicționarul geografic al Basarabiei din 1904 caracterizează acest cuib prosper de codreni în stil telegrafic: „Mînzătești, sat răzeșesc din jud. Bălți, așezat între satele Sinești și Hîrcești, pe anticlinatul dintre bazinele Cula și Ichel. Face parte din volostea Cornești. Are 168 case, cu o populație de 880 suflete. Răzeșii posedă 1222 desetine pămînt.”
Școala parohială, afaltă într-o casă neacomodată, era totuși frecventată de 72 de copii în 1915. De pe frontul primului război mondial veni vestea funebră că fusese ucis în lupte podgoreaul Isai Munteanul.

Detalii suplimentare referitor la această localitate, aflați consultînd sursa.

Satul Mînzăteşti pe hartă. 

Sursa: Țopa, Tudor. Mînzătești. În: Localitățile Republicii Moldova: Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, S.n., 2008, vol. 8 pp. 525-529.

Sursa imaginii: localitati.casata.md

Localitatile raionului Ungheni

Raionul Ungheni are 74 de sate, dintre care ora;ul Ungheni ca centru raional si Cornesti. Care sunt ele, aflati citit mai jos:

1 or. Corneşti
2 or. Ungheni
3 s. Agronomovca
4 s. Alexeevca
5 s. Blindeşti
6 s. Boghenii Noi
7 s. Boghenii Vechi
8 s. Buciumeni
9 s. Buciumeni (Stație de Cale Ferată)
10 s. Bulhac
11 s. Bumbăta
12 s. Buşila
13 s. Buzduganii de Jos
14 s. Buzduganii de Sus
15 s. Cetireni
16 s. Chirileni
17 s. Cioropcani
18 s. Condrăteşti
19 s. Corneşti
20 s. Cornova
21 s. Coşeni
22 s. Costuleni
23 s. Curtoaia
24 s. Drujba
25 s. Elizavetovca
26 s. Floreni
27 s. Floreşti
28 s. Floriţoaia Nouă
29 s. Floriţoaia Veche
30 s. Frăsineşti
31 s. Gherman
32 s. Grăseni
33 s. Grozasca
34 s. Hîrceşti
35 s. Hristoforovca
36 s. Izvoreni
37 s. Leordoaia
38 s. Lidovca
39 s. Măcăreşti
40 s. Măgurele
41 s. Mănoileşti
42 s. Medeleni
43 s. Mînzăteşti
44 s. Mirceşti
45 s. Morenii Noi
46 s. Morenii Vechi
47 s. Năpădeni
48 s. Negurenii Noi
49 s. Negurenii Vechi
50 s. Novaia Nicolaevca
51 s. Petreşti
52 s. Petreşti (Stație de Cale Ferată)
53 s. Pîrliţa
54 s. Poiana
55 s. Pojarna
56 s. Rădenii Vechi
57 s. Rezina
58 s. Romanovca
59 s. Săghieni
60 s. Sculeni
61 s. Semeni
62 s. Şicovăţ
63 s. Sineşti
64 s. Stolniceni
65 s. Teşcureni
66 s. Ţîghira
67 s. Todireşti
68 s. Unţeşti
69 s. Valea Mare
70 s. Veveriţa
71 s. Vulpeşti
72 s. Zagarancea
73 s. Zăzulenii Noi
74 s. Zăzulenii Vechi

Sursa: Localitatile raionului Ungheni [online]. [3.31.2016]. Disponibil :  http://localitati.casata.md/index.php?action=viewraion&id=9200

Muzeograful Maria Danilov

Maria Danilov este un muzeograf, cercetător științific, doctor în științe istorice.

S-a născut la 7 aprilie 1956, în satul Măcărești, Ungheni, în familia lui Macarie și Elena Pușcașu.

După absolvirea școlii medii din satul natal, face studii la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie, a cărei licențiată devine în 1983. Activează în sistemul muzeal din anul 1984: cercetător științific la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, cercetător științific superior (1989-2004), șef Secție ediții științifice (2005), șef Secție istorie modernă (2006).

După 1990, a avut mai multe stagieri: la Arhiva Istorică de Stat din Sankt Petersburg, Rusia (1991; 2007), Arhiva de Stat a regiunii Odesa, Ucraina (2001, 2002, 2004); Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București (2005). Face studii de doctorat la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, specialitatea Istoria României, în 2004 susținîndu-și teza de doctor în științe istorice.

Domenii de interes și de cercetare: Studiul istoriei culturii române (epoca modernă), a istoriei culturii din Basarabia sub ocupația țaristă (1812-1918). Are contribuții importante în problema istoriei presei scrise dn Basarabia; istoria cărții românești, circulația vechii cărți românești în spațiul dintre Prut și Nistru.

Debutează, în anii 90, cu articole și studii, în presa de specialitate din Chișinău și București: Revista de istorie a Moldovei, Destin Românesc, Tyrageția, Luminătorul. Publicăîn ziarele și revistele Simposia Professorum, Magazin bibliologic, Flux, Timpul (Chișinău); Lecturi filologice (Chișinău-București-Paris), Anuarul Muzeului Literaturii Române (Iași-București) etc., precum și în culegeri - volume colective, editate la Chișinău, București, alte mari centru cultural-științifice. Pînă în anul 2010 are publicate peste 100 de articole, studii, recenzii. Acestora se adaugă circa 50 de comunicări, ținute la diverse conferințe, simpozioane, colocvii desfășurate la Chișinău, București, Iași, Arad, Ploiești, Constanța, Pitești, precum și șa Sofia-Kiten, Bulgaria.

Editorial, debutează cu vol. Cartea românească în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, 1683-1918: Catalog (2002, în colab.). În anul 2007 tipărește monografia Cenzura sinodală și cartea religioasă în Basarabia. 1812-1918 (între tradiție și politică țaristă), lucrarea bucurîndu-se de recenzii, cronici, consemnări și prezentări elogioase la Chișinău, București, Constanța, Ploiești, Iași. Este coautor și coordonator a două culegeri tematice: Presa din Basarabia. analize, contexte, valori. 1854-2004 (2005), și Presa scrie istoria. Primul simpozion național de jurnalism, 11-12 mai 2006 (Chișinău-Ploiești, 2008).
Este membru al colegiilor de redacție ale revistelor Tyragetia (Chișinău)m Revista Română de istorie a presei (București); membru a Asociației Române de istorie a presei (2005), membru al Comitetului de conducere al Asociației Istoricilor din R. Moldova (2006; 2008).

Sursa: Pohilă, Vlad. Maria Danilov. În: Calendar Național 2011. Chișinău, S.n., 2010, pp. 91-92.

Satul meu [versuri despre Cetireni]

Azi am primit o notificare în care cineva a scris niște versuri despre satul Cetireni. Autorul e Vasile Lupu-Cetireanu
Satul meu

Sub o geană de pădure,
Ca-ntr-un Rai păzit de sfinti,

Stradă din localitate

Este-un sat cu mîndru nume,
Şi cu oameni prea- cuminti.

Şi-n cel sat cu legea dreaptă,
Întristată-i o căsută,
Că vin rar şi că m-aşteaptă,
Trei surori şi o măicută.

Cetireni-căsuţă vie,
Inima mi-o răscoleşti,
Unde eşti copilărie,
Tinerete unde eşti?

Parcă aştept tata să-mi zică,
Mie şi-apoi fratelui:
-Hai,măi Ghiţă,Vasilică,
Pînă -n Dealul Ulmului,
Căci s-a copt de acuma spicul,
Şi-i vremea cositului!

Dar nu-i fratele,nici tata,
Holda şede necosită,
Plînge viea -n Valea Sacă,
C-a rămas necurăţită,
Caci măicuta mea sarmana,
E de ani încărunţită.

Tot am zis că-n sat m-oi duce,
Într-o zi plină cu soare,
Şi din Dealul de la Cruce,
Am să merg pe jos la vale,
Să mai văd privirea dulce,
A sătenilor din cale.

Şi-n mireasma albă- sfîntă,
A salcîmilor în floare,
Să ascult cucul cum cîntă,
Viata noastră trecătoare
Şi cum dorul mai framintă,
La căsuţa cea din vale.

Cetireni-căsuţă vie,
Inima mi-o răscoleşti,
Unde eşti copilărie,
Tinerete unde eşti?

Sursa: Lupu-Cetireanu, Vasile. Satul meu [online] [citat 16.03.2016]. Disponibil : https://www.facebook.com/vasile.lupu2/posts/610551029019724?fref=nf

Școala Roșie din Cetireni, raionul Ungheni

Satul Cetireni. O istorie aparte are fosta școală primară din Cetireni, numită de localnici „Școala roșie”. Construită în anul 1912, din cărămidă, a fost un adevărat centru de cultură și educație. Aici a învățat, apoi a și activat în calitate de profesor Vasile Vasilache, unul dintre cei mai buni scriitori pe care i-a dat Basarabia.

„Școala roșie” este o operă a perioadei interbelice care, datorită faptului că a fost bine concepută și construită, mai rezistă distrugerilor și astăzi. Asemenea obiective trebuie reconstruite și păstrate”, menționa, chiar recent, pe o rețea de socializare, arhitectul Victor Vieru.

Clădirea roșie... e școala unde au învățat generații de elevi

Ca și „suratele” sale din raionul Călărași, clădirea ”școlii roșii” din Cetireni se află într-o stare avansată de degradare, iar ușile și geamurile lipsesc. „Păcat că a ajuns în asemenea hal…”, menționa, pe aceeași rețea de socializare, Tatiana Cujbă, specialist la Direcția Cultură și Turism din Ungheni.

„Această clădire trebuie reparată și transformată într-un muzeu sau un centru cultural, care să devină mai apoi un centru turistic atractiv”, ne-a spus Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni. Contactată telefonic, Ana Dicusar, primarul de Cetireni, a menționat că, printr-o decizie a consiliului local, ”școala roșie” va avea statut de muzeu al satului. „A fost efectuată expertiza tehnică. Acum, căutăm surse de finanțare pentru proiectul tehnic. E nevoie de circa 150 mii de lei”, a spus dînsa, după care a conchis: „Odată ce clădirea are însemnătate istorică, ar fi păcat s-o pierdem”.

Un pic despre istoria școlii, vedeți aici https://www.youtube.com/watch?v=KH17igF-NII

Sursa: Școala Roșie din Cetireni, raionul Ungheni [online]. [citat 9.03.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2015/02/16/trei-scoli-trei-monumente-de-arhitectura-le-ramas-doar-numele-si-peretii/
Sursa imaginilor 2-6: Vasile Iucal

Oraşul Ungheni: imagine de arhivă

Iată şi două imagini de arhivă

Intrarea în oraşul Ungheni. Din Chişinău

Şcoala ne. 10. Acum Colegiul de Medicină

Sursa: http://www.ok.ru/profile/581371757107

Satul Cetireni din Ungheni

Sat de codru, așezat pe creasta unui deal cu o altitudine de 275 m, la 13 km sud-est de orașul Ungheni, îl desparte de localitatea Unțești o simplă fîntînă. Cea mai apropiată gară e la Ungheni. Pînă la Chișinău are o distanță de 120 km.

Lîngă Cetireni s-au păstrat 4 movile funerare, care i-au prădat în vechime de avere pe băștinași. Dar au avut și ei pierderi umane, căci și-au înmormîntat ortacii în aceste movile. 

Căminul Cultural din localitate

Satul actual își trage obîrșia încă din perioada domniei lui Ștefan cel Mare, fiind atestat într-un suret din 5 august 1480 (Costăchescu M. Documente moldovenești de la Ștefan cel Mare. Iași, 1993). Îl mai întîlnim într-o carte domnească din 21 iunie 1522, într-un hrisov din 6 mai 1591, cîns Stan Vătav, toader Păharnic și Pîrvu pitar au fost impuși să plăteacă amendă pentru o faptă dezmățată – uciseră în Cetireni. un om. La 26 noiembrie 1643 „Toma ot Cetîreani” apare martor într-un act de vînzare, cînd Iorga cămărașul cumpără moșia Ungheni. La 1 iunie 1671 Duca Vodă întărește hotarele moșiilor Unțești și Săbieni, printre martori fiind „Pahomi și Toader ot Cetîreni”. În anul 1772 Cetirenii au fost înregistrați împreună cu cătunul Rezina, avînd 64 de călărași, care serveau drept poștă. Biserica din lemn din Cetireni a fost construită în 1789, cea din piatră – în 1858. 
Recensămîntul din 1817 a fixat în Cetireni, sat răzeșesc din ocolul Braniștei, 2 mori, 2 iazuri, 25 de vii și 30 de livezi, o pădurice, 81 de capi de familie, 11 burlaci, 4 văduve, 2 preoți. 

Biblioteca Publică din localitate

În 1885 la Biserica Sfîntul Nicolae făcea slujbă preotul Grigore Călugăreanu în vîrstă de 48 de ani, carea avea soție și 4 copii. Al doilea preot, Ioan Popovici, avea 44 de ani, soție și 2 copii. Această moșie răzeșească din ținutul Iași, număra 149 de familii țărănești, cel mai bătrîn om în localitate era Năstas Gorincioi, de 97 de ani.

Constantin Scarlat la 2 ianuarie 1845 făcu un demers la guvernatorul Basarabiei, cerînd să i se recunoască titlul de nobil, deoarece moștenea titlul de nobil, din 19 mai 1783 de la tatăl său, Ioniță Scarlat. Recen sămîntul din 1859 găsi în satul răzeșesc Cetireni 246 de case cu 1126 de locuitori. În 1865 pe lîngă biserică a fost înființată o școală parohială. În 1875 Cetireni din volostea Ungheni cuprindea 353 de ogrăzi, în care trăiau 840 de bărbați și 829 de femei. În 1894 se deschide o școală de alfabetizare și un cor bisericesc. Preotul Mihail Iavorschi în 1900 a primit mulțumire de la Mitropolie pentru sîrguință.

Drumul care duce spre școală

„Cetireni, sat mare în jud. Bălți, ne informează Dicționarul geografic al Basarabiei, editat în 1904 la București. Face parte din volostea Ungheni. Are 290 case, cu o populație de 14123 suflete de rezeși, cari posedă 1740 des. pămînt. Împrejurul satului sunt vii, grădini cu pomi, mori de vînt”. (Pag. 53). 

La 30 aprilie 1906 vine din Florițoaia în Cetireni un alai, care însoțea Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hîrbovăț. 

Școala medie a fost construită în 1951, e frecventă de 450 de elevi. 

Printre oamenii merituoși, născuți în această localitate, sînt Tudor Popovici, directorul Institutului de Pomicultură, Gheorghe Cucu, președintele Camerei de Comerț și industrie a R. Moldova, Gheorghe Gorincioi, șef de secție la ambasada R. Moldova, Tudor Alcaz, doctor în științe la Universitatea Tehnică din Moldova. 

Din Cetireni vine scriitorul Vasile Vasilache (născut 4 iulie 1926), colonelul Vasile Dumitraș (născut la 8 octombrie 1950), medic generalist, șef de catedră de medicină militară și extremală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițeanu”, jurnalistul Vlad Pascaru, a activat în calitate de redactor la Teleradio. 

Stradă din localitate

Originar din Cetireni mai e și interpretul de muzică populară, Nicolae Paliț. În melodia sa, De la Cernăuți la vale sunt imagini din localitate. Melodia o puteți asculta aici.

Despre satul Cetireni, mai puteți privi și patru materiale video:

https://www.youtube.com/watch?v=KH17igF-NII,

https://www.youtube.com/watch?v=g74605JM_Ks 

https://www.youtube.com/watch?v=70u-aGVfcLs
https://www.youtube.com/watch?v=uUmy0EjgPng

Satul mai are și un ansamblu, Ciutura. Ludmila Curmei, pasionată de artă și frumos. Originară de aici e și Galina Popovici, culegătoare de folclor. În memoria ei se desfășoară și un festival cu același nume.

Sursa: Satul Cetireni. În: Localitățile Republcii Moldova. Chișinău.

În: Vol. 3: C-Ch. 2001, pp. 426-430.
Sursa imaginii: mapio.net

Cele două poduri peste Prut de la Ungheni

Redacția blogului OldChisinau a intrat în posesia unor fotografii realizate de un soldat german în anul 1941. În primele două fotografii publicate pe acest blog, pot fi observate cele două poduri peste Prut, unul dintre care este deteriorat, dar încă există. Ulterior, acest pod a fost demolat complet.

Astăzi, nu există decît un singur pod peste Prut la Ungheni – deja renumitul pod Eiffel, despre care Expresul.com a scris în nenumărate rînduri.

Sursa: Fotografii rare. Cele două poduri peste Prut de la Ungheni [online] [citat 29.02.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2016/02/29/fotografii-rare-cele-doua-poduri-peste-prut-de-la-ungheni/

Alexei Toacă, un erou al satului Cetireni

Recomand spre lectură un articol ce face referință la romanul scriitorului Vasile Vasilache, „Povestea cu cocoşul roşu”. Articolul face referință la un erou, despre care nimeni nu a scris, Alexei Toacă. Cine a fost el, citiți mai jos.

Cartea cea mare a lui Vasile Vasilache rămâne a fi „Povestea cu cocoşul roşu”, roman-parabolă,

apărut în îndepărtatul an 1966. Trecuse deja 10 ani de la revenirea la baştină a celor deportaţi în Siberia, dar oasele lor încă scânceau la orice boare de ger şi nici canicula nu le dezmorţea ciolanele. Se vede  că marele nostru prozator pierduse vigilenţa şi nici nu şi-a dat seama ce capodoperă antisovietică ieşise de sub pana lui de scriitor începător, abia venit de la ţară în urbea Chişinăului. Fusese profesor la şcoala din Cetireni şi de acolo îşi înviase protagoniştii în file de carte. Nu am să vă povestesc romanul. Dar mă voi opri la un erou din Cetireni despre care nu a scris nimeni.

Alexei Toacă a luptat în cel de al doilea război mondial pe ambele fronturi. Mai întâi la români. În 1944 a venit ordin de la Mareşal ca basarabenii să fie lăsaţi la vatră. Şi cum au venit acasă au fost mobilizaţi de sovietici şi trimişi pe linia întâi ca şi carne de tun. Alexei Toacă a ajuns până în Austria. Aici a fost grav rănit şi i s-a amputat un picior. A venit acasă în cârje. A găsit gospodăria ruinată. Ca să fie în rând cu lumea şi-a potrivit un picior de lemn dintr-un trunchi de tei. L-a meşterit cum a ştiut el mai bine.

Încetul cu încetul şi-a pus gospodăria pe roate. Când a venit vremea să se dea în colhoz a refuzat, motivând că e invalid şi nu va face faţă cerinţelor colective.

Împuternicitul de la Ungheni, un bărbat spân, cu revolverul bălăbănindu-se la şold, l-a privit pe sub sprâncene şi cu o mină de mare nacealnik, i-a retezat-o pe loc:

- Vrerea boierului , măi tovarăş Toacă. Poţi să rămâi ţăran individualist, dar cu o singură condiţie: căruţa şi calul le dai benevol în colhoz. De altfel, nu te scapă nici că ai fost pe front, nici că eşti invalid.

Toacă nu a zis nimic. Şi-a scos biciuşca din piciorul de lemn, a pocnit de câteva ori haiduceşte şi a pornit spre casă.

Zadarnic a aşteptat împuternicitul de la raion să-i aducă Toacă calul şi căruţa cea cu toacă. Peste câteva zile s-a zvonit prin Cetireni că Toacă a dispărut cu tot cu avere şi toată miliţia din raion e pusă pe urmele lui.

Într-o zi, când în centrul satului cânta fanfara militară, împrumutată de la o unitate din Ungheni, şi-a făcut apariţia şi Alexei Toacă, fugarul. Întrucât în toată Moldova Sovietică era interzis ca ţăranii să aibă căruţă cu cai şi car cu boi,  invalidul de război Toacă,  venea cu un car enorm cu coş împletit din mladă de salcie, tras de două vaci grase ca lutul şi cu grumazul ros de jug.

A trecut prin mijlocul horei, tăcut şi cu pălăria trasă pe ochi. Lumea s-a oprit din joc, dar nimeni nu a îndrăznit să se apropie de car să-i dea mâna, să-l salute, să-l întrebe ce mai face şi pe unde a umblat. Numai o nevastă cam de seama lui, i-a zis alteia:

- Fă Marie, tu ai observat?

- Ce să observ, ţaţă Lidune?

- Lixâi şi-o schimbat piciorul de lemn pe altul mai bun. Era încălţat la amândouă picioarele. O fi vândut calul şi căruţa pentru o proteză.

- Nu mai cred. Pe ce şi-o fi cumpărat el două vaci şi un car. Le-o schimbat la ţigani. Atâta-i tot.

După ce carul tras de două vaci a dispărut după cotitură, cineva a poruncit ca fanfara militară să intoneze frumoasa melodie „Car frumos cu patru boi”, care era în mare vogă pe la serbările de altă dată. Muzicanţii s-au şuşotit între ei, dar nu au putut da glas acestei melodii, pentru că în armata sovietică alte cântece erau cântate.

Un alt caz şi mai cutremurător mi l-a povestit Alexei Cojan, membru al ansamblului etno-folcloric  “Ştefan Vodă” din Căpriana. Mama dumisale, trecută de 80 de ani, îşi aminteşte cum au năvălit eliberatorii sovietici în satul Pituşca şi au început să spargă butoaiele cu rafale de Kalaşnikov, îmbătându-se criţă. După asta li s-a făcut dor de fete mari şi au tăbărât în ograda lui moş Timofte Lozovanu. Acesta i-a cam croit cu un toiag şi i-a scos din curte. Peste vreo jumătate de oră au revenit şi mai aghezmuiţi. L-au luat pe moş Timofte pe sus şi l-au escortat până la baltă. Acolo mai erau încă vreo şapte săteni care opuseseră rezistenţă. I-au împins în baltă şi când apa le ajunsese până la brâu, au tras din plin. Toţi au căzut seceraţi în mâlul bălţii în afară de moş Timofte Lozovan. Au tot împuşcat până li se terminaseră cartuşele, dar moşul stătea nemişcat ca o statuie a demnităţii  pituşciene.  Şi atunci un soldat, cu ochii cârpiţi, vreun tătar, nu a mai răbdat şi s-a băgat în baltă. S-a chinuit mult până a doborât victim ciuruită din cap până în picioare de gloanţe.

Când cu ajutorul altui soldat l-au prăvălit, în sfârşit, au constatat că moşul avea un picior din lemn şi acesta se scufundase  adânc în mâlul bălţii.

Sursa: PROCA, Ion. Întoarcerea celui evadat.  [online]. [citat 14.02.2016]. Disponibil : http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/07/30/intoarcerea-celui-evadat-din-rai/
Sursa imaginii: www.bestseller.md

Ungheni: imagini de arhivă

GLORIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ EROILOR ARMATEI ROMÂNE CE AU LUPTAT ȘI-AU DAT VIAȚA PE CÂMPUL DE LUPTĂ ÎN RĂZBOIUL PENTRU REÎNTREGIREA ȚĂRII (1916-1919)! 

Ungheni, ROMÂNIA. „Făcut ca amintire a comandanţilor şi camarazilor sub comanda domnului maior Manole, domnului locotenent Aldea” (19 iulie 1920).

Sursă foto: Daniel Siegfriedsohn

La Ungheni poate fi admirată una dintre cele mai importante colecții de port popular din țară

Una dintre cele mai valorase colecții de port popular din Republica Moldova se găsește în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie al orașului Ungheni și cuprinde peste 50 de exemplare. Cele mai vechi exemplare datează din secolul al XIX-lea. Potrivit muzeografului Iurie Cujbă, cromatica portului popular reprezintă ocupația pe care o aveau localnicii pe timpuri.

Urmăriți aici reportajul video.

Sursa: La Ungheni poate fi admirată una dintre cele mai importante colecții de port popular din țară [online]. [citat 5.02.2016]. Disponibil : http://madein.md/news/producatorul-autohton/la-ungheni-poate-fi-admirata-una-dintre-cele-mai-importante-colectii-de-port-popular-din-tara-video

Aprovizionarea cu apă potabilă: se caută soluții

Apele rîului Prut aprovizionează cu apă atît locuitorii orașului Ungheni, cît și locuitorii orașului Iași. În acest context, autoritățile celor două orașe s-au întîlnit și au discutat aprovizionarea cu apă potabilă a celor două orașe. Detaliile le aflați citind articolul.

Prutul, de unde se aprovizionează cu apă sute de mii de locuitori ai județului Iași și zeci de mii de locuitori ai orașului Ungheni, este la o distanță relativ mică pînă și de cele mai îndepărtate localități ale raionului Ungheni, aprovizionarea cu apă potabilă aici este o problemă.

A recunoscut-o însăși Ludmila Guzun, președinta raionului Ungheni. ”În puține localități apa e de calitate. Trebuie s-o spunem direct. Ceea ce există în sursele subterane nu prea corespunde standardelor”, a subliniat dînsa, după care a menționat: ”Sîntem în căutarea unei formule cît mai avantajoase”.

Peste Prut, la tratative

Recent, o echipă din Ungheni s-a deplasat la Iași, unde a avut o întrevedere cu specialiști de la SC ”ApaVital”, cel mai important furnizor de servicii apă-canal din regiune.

”Am discutat foarte ”cîntărit” și bine argumentat fiecare pas. Ei cunosc bine situația de la noi. Anterior, au fost aici, în raionul Ungheni”, a spus președinta raionului. Urmează ca reprezentanții ”ApaVital” să efectueze calculele de rigoare, să vadă dacă își pot acoperi cheltuielile, căci investițiile vor fi mari. Potrivit oficialităților unghenene, ”dacă le va fi convenabil, vor investi, inclusiv în subtraversarea rîului Prut”.

Ieșenii le-au deschis ochii

Oricum, ieșenii s-au arătat interesați să vină aici, căci au capacități pe care nu le valorifică la ora actuală. Mai mult ca atît, i-au făcut pe reprezentanții conducerii raionului Ungheni să aprobe o altă viziune în ceea ce privește aprovizionarea cu apă potabilă a raionului.

”Ei ne-au deschis ochii la niște probleme ce ar putea să apară pe parcurs”, a recunoscut Ludmila Guzun. Construiești un apeduct, construiești o rețea de canalizare, investești milioane de lei. Ce urmează? Iată întrebarea la care, practic, nimeni nu s-a prea gîndit pînă în prezent.

”La ora actuală, raionul Ungheni nu are un studiu care ar arăta foarte clar cît vor costa serviciile de apă-canal. Fără să știi exact cît vor costa, nu poți ști dacă merită investiția. Poate că un metru cub de apă va costa 50 de lei și atunci cine va accepta un serviciu cu un asemenea tarif?”, a explicat președinta raionului.

De aceea, potrivit dînsei, se dorește identificarea unei instituții specializate, care ar face calculele care se impun și ar veni cu niște costuri estimative ale serviciilor respective.

Trei și toate trei viabile. Deocamdată

În vizor sînt trei variante. Prima – care ar fi costul, dacă se va merge pe formula existentă, adică aprovizionarea cu apă potabilă a localităților rurale din rețeaua magistrală Zagarancea-Cornești, unde apa vine din Prut prin stația de irigare ce aparține Agenției ”Apele Moldovei”. O a doua variantă ar fi aceeași doar că și rețelele orașului Ungheni să fie integrate în acest sistem. A treia variantă ar fi aprovizionarea cu apă potabilă de către SC ”ApaVital” din Iași.

Sigur, în spatele acestor trei variante se ascund multe alte probleme de ordin tehnic care ar trebui soluționate. ”Numai după ce vom avea datele despre costuri, vom decide care variantă este mai acceptabilă și vom ști exact unde trebuie să investim banii”, a specificat Ludmila Guzun.

Ce avem la Ungheni?

Parțial sînt dezvoltate rețelele, există apeductul magistral Zagarancea-Cornești, un apeduct de grup – Mănoilești, care va aproviziona cu apă potabilă 12 localități. Urmează să înceapă construcția, în primăvară, a unui alt apeduct de grup: Pîrlița-Bușila-Chirileni-Grăseni-Todirești. Se lucrează asupra identificării surselor de finanțare pentru construcția unui apeduct de grup și în  zona Cornești. Pînă vor fi construite rețelele respective, se vor cunoaște deja și costurile, astfel că se va decide care este varianta optimă, pentru ca oamenii să plătească, ulterior, costul cel mai mic pentru apă.

Sursa: BACALU, Lucia. Aprovizionarea cu apă potabilă: se caută soluții 

Bibliotecarele din Ungheni își doresc modernizarea activității bibliotecilor publice

Recomandăm spre lectură un articol ce face referință vizita de studiu în orașul Brașov, România a șase bibliotecare din raionul Ungheni.

Au plecat la Brașov pentru a-și consolida cunoștințele în domeniul biblioteconomiei. Este vorba de șase bibliotecare de la Biblioteca publică ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, dar și din satele Costuleni, Cetireni și Alexeevca.

Dînsele s-au aflat într-o vizită de studiu la Biblioteca judeţeană ”George Bariţiu” din Brașov, au vizitat și alte biblioteci publice brașovene. ”Am fost pentru a ne consolida cunoştinţelor şi a prelua din experienţa avansată privind modernizarea activității bibliotecilor publice”, a specificat Aliona Manciu, șefă de serviciu la biblioteca din Ungheni.

La Brașov, unghenencele au vorbit despre serviciile implementate în bibliotecile noastre, au făcut schimb de adrese şi notiţe cu idei utile pentru oricare bibliotecă, fie că se află la Brașov sau la Ungheni.

„Nu există o mare diferenţă în activitatea biblioteconomică de la noi și de la ei. La capitolul tehnologii moderne, sigur că în România sînt mai avansaţi, fondul de documente e mai mare, serviciile – bine puse la punct. Multe dintre servicii iau naştere şi se dezvoltă reieșind din necesităţile utilizatorilor și, în consecință, tot mai mulți cetățeni pășesc pragul bibliotecilor, ceea ce la noi, deocamdată, nu există”, a menționat Ala Macaru, director adjunct al bibliotecii ”Dimitrie Cantemir”.

Mergînd la Brașov, bibliotecarele din Ungheni și-au propus să preia din experienţa colegelor de peste Prut privind crearea poveştilor digitale. ”Ni s-au prezentat unele poveşti, am discutat cu bibliotecarele care au încercat să creeze filmuleţe. Ne-au fost oferite chiar, în format electronic, materiale la acest subiect”, povestește Aliona Manciu.

Vizita la Brașov a fost posibilă suportului financiar, acordat de către Novateca, prin programul ”Burse de călătorie pentru bibliotecari”.

Sursa: JUNGHIETU, Natalia. La Brașov după cunoștințe. Bibliotecarele din Ungheni își doresc modernizarea activității bibliotecilor publice [online] [citat 26.01.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2016/01/25/la-brasov-dupa-cunostinte-bibliotecarele-din-ungheni-isi-doresc-modernizarea-activitatii-bibliotecilor-publice/

Sursa imaginii: bprungheni.wordpress.com

Dumitru Crudu revine la Ungheni

Recomand spre lectură un articol ce face referință la scriitorul Dumitru Crudu, care a fost invitatul Bibliotecii „Dimitrie Cantemir” din orașul Ungheni. Evenimentul a a avut loc pe 1 septembrie anul 2012.

Dumitru Crudu, „poet extraordinar (a descoperit o paradigmă poetică proprie şi a inventat un nou curent poetic, fracturismul), dar şi dramaturg celebru, ale cărui piese s-au jucat pe toate continentele” (caracterizarea îi aparţine criticului literar şi poetului Mihail Vakulovski). 

„Mă bucur că am venit aici, la biblioteca „Dimitrie Cantemir”, și sînt încîntat că m-ați invitat”, a declarat dînsul cu modestie chiar de la bun început.

Ungheniul nu-i este străin. Aici, pe vremuri, şi-a făcut studiile – în actualul liceu „Mihai Eminescu”. Aici, elev fiind, venea la biblioteca „Dimitrie Cantemir” să-şi potolească setea de carte.

Dumitru Crudu s-a născut în anul 1968, la Floriţoaia Nouă, un sat mic, cu o populaţie de circa 430 de locuitori, situat la 15 kilometri de Ungheni. Chiar dacă a plecat de acasă de timpuriu, nu şi-a uitat baştina. „În textele mele, în proză, în piesele de teatru apare și Ungheniul, şi Flutura (astfel este supranumită Floriţoaia Nouă – nota red.). Unele dintre personaje trec prin Ungheni, au tot felul de întîmplări, ajung la Flutura. Vorbesc și despre oamenii de aici”, a spus dînsul în faţa celor ce au venit la întîlnirea cu domnia sa. Şi, ca să fie mai convingător, a dat citire unui fragment din primul său roman, „Măcel în Georgia”, în care personajul principal ajunge în Flutura şi nimerește în nişte situaţii mai puţin plăcute.

Impresionată de cele auzite, Victoria Bernic, directoarea bibliotecii, l-a invitat pe scriitor să participe la o acţiune lansată acum trei ani – „Ungheniul citeşte o carte”.

Înainte de despărţire, Dumitru Crudu a ţinut să spună cîteva cuvinte şi despre Ungheni: „Oraşul devine din ce în ce mai frumos. Acum, datorită Taberei de sculptură, are numeroase capodopere. Sper ca într-o zi toate scuarurile din Ungheni să fie pline cu sculpturi. Mă bucur că sînt aici”.

Sursa: Pe cît de celebru, pe atît de modest, Dumitru Crudu revine la Ungheni [online] [citat 22.01.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2012/09/19/pe-cit-de-celebru-pe-atit-de-modest-dumitru-crudu-revine-la-ungheni/

Aliona Leşanu: „Optez ca festivalul „Hora de la Prut” din Ungheni să devină cu adevărat internaţional”

Recomand spre lectură un interviu cu Aliona Leșanu, director al palatului culturii din Ungheni. Interviul a fost realizat în anul 2012, dar cred că importanța Festivalului „Hora de la Prut”este actual și acum.  Pe 2 septembrie, la Ungheni a avut loc ediţia a III-a a festivalului. Ce experiență a fost, aflați citind interviul.

Festivalul „Hora de la Prut” a fost prima dumneavoastră probă de foc în calitate de director al Palatului Culturii din Ungheni.

Da, şi director, și regizor, și scenarist, și administrator, și șofer. Într-un cuvînt, am îndeplinit lucrul a mai multor persoane la acest festival. Am fost o echipă din trei oameni.

Şi cît s-a lucrat asupra organizării festivalului?

O lună. A fost foarte anevoios, mai ales că, iniţial, plana pericolul să nu mai aibă loc. Au fost multe discuţii. În cele din urmă, am decis să-l organizăm şi să fie, în acest an, naţional. Ne gîndim ca pe viitor să fie internaţional şi să fie organizat o dată la doi ani. Este unicul festival pe care îl are Ungheniul! Nu a fost deloc uşor. Unde mai pui că şi data de 2 septembrie nu a fost cea mai potrivită pentru un asemenea eveniment.

Unghenenii începuseră să se deprindă cu faptul că acest festival se desfășoară primăvara, de Ziua internațională a dansului. De ce această schimbare acum?

Probabil, pentru că în primăvară exista o incertitudine în ceea ce privește conducerea Palatului culturii, care este și organizatorul festivalului. Cînd am venit în fruntea palatului, în iunie, încă nu se știa exact ce va fi cu acest festival. Se auzeua voci: poate nu-l mai organizăm. Totuşi, s-a decis să continuăm tradiția și ne-am apucat de lucru, avînd un scop foarte clar – să reușim. S-a muncit foarte mult, dar zic că a meritat. Recompensa au fost aplauzele și cuvintele de recunoștință.

Totuși, trebuie să recunoaștem că au fost și nemulțumiți. 

Da. Cineva spunea că a durat prea mult – șase ore. Eu zic că un festival poate dura și cinci zile, dacă este festival. Spectatorul decide cît să stea, ce să vizioneze. În plus, în Piața Independenţei, unde a avut loc, erau pavilioane, erau scaune, astfel că oamenii aveau unde să se odihnească.

Vă propun să facem o mică statistică: „Hora de la Prut 2012” în cifre.

La festivalul propriu-zis au participat 16 colective artistice, 348 de dansatori, muzicanţi şi interpreţi. Dintre cele 16 colective, 12 au fost ansambluri de muzică şi dans, iar patru – formaţii de muzică uşoară. Şi geografia a fost destul de variată: Cimişlia, Hînceşti, Sîngerei, Călăraşi, Bender, Chişinău, Ungheni. În alaiul ce a pornit pe strada principală au participat peste 600 de oameni. Am avut şi o expoziţie de artizanat, la care au participat opt meşteri populari.

S-au auzit voci că nu ar fi fost binevenită paticiparea unor formații instumentale la un festival de dans.

Păi, „Hora de la Prut” este un festival național de muzică și dans. Dacă în edițiile anterioare au fost admise și formații vocale, de data aceasta am făcut anumite restricții – au evoluat doar orchestre şi ansambluri vocal-instrumentale. Astfel am urmărit scopul să avem muzică pe viu, nu cu fonograme.

Asta ar fi o caracteristică a ediției din acest an al festivalului?

Da. Și vom insista asupra ei. Fără fonograme! La anul vom scrie cu majusculă această cerință. Optăm pentru promovarea muzicii pe viu, indiferent de gen. Vom lupta pentru profesionalism, pentru calitate. Am fost susținuți în acest sens și de consliul artistic care activează pe lîngă Palat. Nu știu de ce, s-a creat impresia ca, dacă e vorba de școală, fie de muzică sau arte plastice, trebuie să primeze profesionalismul, calitatea. Cînd însă vine vorba de un cămin cultural – nu e neapărat. Noi vom încerca să schimbăm această viziune.

Vă doriți să transformați Palatul culturii într-o instituție cu adevărat profesionistă?

Absolut. Recunosc, la acest capitol mai avem de lucru. Dar ne vom ridica la adevărata valoare pe care tebuie s-o aibă un lucrător din cultură.

Cît de binevenite sînt festivalurile gen „Hora de la Prut”?

Foarte binevenite, pentru că aici se întîlnesc specialiştii în domeniu din diferite localități, din diferite raioane. E un schimb de experiență util. Şi acum, la Ungheni, interesul pentru ceea ce se petrecea în scenă a fost foarte mare. Mă bucur că am fost evaluați de către specialiştii veniţi din alte părţi la cel mai înalt nivel. Chiar ne-au spus că au luat multe lucruri de la noi.

Deci, vom avea parte de acest festival și la anul.

Da, și optez pentru un festival internațional. Mai ales că anul acesta, ca niciodată, am fost  susținuşi şi de Minsiterul culturii, sub egida căruia, de fapt, se desfăşoară festivalul. Pentru prima dată, ministerul ne-a oferit diplome pentru laureați și participanți și premii a cîte 500 de lei pentru 10 colective. Pentru celelalte şase colective premiile, tot a cîte 500 de lei, le-a oferit Primăria Ungheni. Le-am înmînat cîte 200 de lei şi fiecărui meşter popular. Apropo, şi participarea lor la festival a fost o premieră.

Ce nu ați repeta în ediția viitoare a festivalului?

Perioada desfășurării. Noi vom analiza minuțios și avantajele și dezavantajele fiecărei perioade și vom decide ulterior cînd va avea loc.

Sursa: Aliona Leşanu: „Optez ca festivalul „Hora de la Prut” din Ungheni să devină cu adevărat internaţional” [interviu cu Aliona Leșanu, director al palatului culturii din Ungheni] / consemnare : Lucia Bacalu. [online] [citat 21.01.2016]. Disponibil : http://www.expresul.com/2012/09/19/aliona-lesanu-optez-ca-festivalul-hora-de-la-prut-din-ungheni-sa-devina-cu-adevarat-international/