Începând cu primăvara anului viitor Republica Moldova urmează să se transforme într-un adevărat șantier. Și asta pentru că vor demara ample lucrări de reabilitare și reconstrucție a traseelor naționale. Acest subiect a fost abordat în cadrul unui interviu realizat de UNIMEDIA cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari.
Până la finele anului vor fi încheiate contracte pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi construcţie a 158 km de drumuri, după cum urmează:
1) Reabilitarea drumului R1 Chişinău-Ungheni-Sculeni, km 6 – km 68(62 km);
2) Construcția drumului de ocolire a or. Ungheni, R1 km 96 – km 104(8 km);
3) Reabilitarea drumului M3 Chişinău-Giurgiuleşti,km 151 – km 171 şi km 179 – km 190(31 km);
4) Reabilitarea drumului R33 Hînceşti-Lăpuşna-M1 km 0.00 – km 37 (37 km);
5) Construcția drumului de ocolirea a satelor Slobozia Mare, Cîșlița Prut și Giurgiulești, M3 Chişinău-Giurgiuleşti 20 km;
Pentru continuarea modernizării rețelei de drumuri au fost semnate două acorduri noi de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare(BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) în sumă totală de 300 milioane euro, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și construcție a unor sectoare de drumuri naţionale, cu lungimea totală de 306 km:
R14 Bălţi-Sărăteni kilometrul 26 – 38, km 43–61, și km 64-67 (reabilitare);
R9 Soroca-Arioneşti, kilometrul 0.00 – 31(reabilitare);
R34 Hînceşti-Leova-Cahul, km 0.00 – 83.0 (reabilitare);
R6 M1-Ialoveni, km 0 – 6 (reabilitare);
M1 Chişinău-Leuşeni, km 6 –14 (reabilitare);
M21 Chişinău-Dubăsari-Poltava, km 6 –15 (reabilitare);
M3 Porumbeni-Cimislia, 19 km (construcție nouă);
M3 ocolirea or. Cimişlia, 7 km (construcție nouă);
M3 ocolirea or. Comrat, drum nou, 18 km (construcție nouă);
R1 Chișinău – Ungheni, km 74-96, km 104 – 120;
R16 Bălți – Fălești – Sculeni, km 5 – 59;
„La drumuri eu cred că noi ştim care este situaţia. Important este faptul că avem, la această etapă, foarte multe drumuri în reabilitare totală. Șantierele pe care le vedeți peste tot prin Moldova sunt semn clar că se lucrează. Astăzi, avem un volum de lucrări capitale la drumuri fără de precedent de când suntem stat independent – aproape 300 de km, dintre care 245 de km sunt reabilitate din fonduri externe. În timpul apropiat sperăm să începem semnarea contractelor cu companiile care vor efectua lucrări pe alte 306 km de drum, care vor fi reabilitate din creditele de 300 milioane de euro, oferite de BERD şi BEI. Avem încrederea că, treptat, situaţia se va îmbunătăţi”, a menționat ministrul Botnari.
Pentru a vedea harta reparației drumurilor, dar și sursa informații pe http://www.expresul.com/2013/09/20/harta-incepind-cu-primavara-anului-2014-drumul-r1-chisinau-ungheni-sculeni-va-intra-in-reparatie/#axzz2f8I4KksY