Personalități marcante a Raionulu Ungheni

vineri, 5 iulie 2013

Locuitorii satului Zagarancea, felicitaţi zilnic de către primar


Primarul comunei Zagarancea din raionul Ungheni a găsit o metodă neobişnuită de a fi mai aproape de cetăţenii din localitate. În ziua când aceştia îşi sărbătoresc ziua de naştere, alesul local îi felicită telefonic dis-de-dimineaţă, explicând că astfel este mai aproape de cetăţean. Potrivit moldovacurata, unii locuitori ai comunei sunt încântaţi de gestul alesului local, alţii însă afirmă că acest lucru ar fi un truc preelectoral.
Ziarul local „Unghiul” relata în articolul „Alo, primarul vă felicită”, că „de la o vreme, primarul Mihai Burlacu nu lasă telefonul mobil din mână şi telefonează omagiaţilor, le urează calde şi frumoase urări”.
Primarul comunei Zagarancea a menţionat că ideea de a felicita locuitorii comunei îi aparţine şi procedează astfel pentru a fi mai aproape de oameni. 
„Locuitorii comunei noastre sunt foarte receptivi şi, atunci când avem nevoie să ne unim forţele pentru implementarea proiectelor, ei sunt cei care se implică. De aceea, am hotărât să comunic cu ei şi atunci când au o bucurie, nu numai în momentele grele”, îşi argumentează gestul Mihai Burlacu. Alesul local afirmă că îi felicită şi pe locuitorii plecaţi peste hotare. „Lunar, cheltuiesc circa 100 de lei pentru convorbirile telefonice, felicitându-mi consătenii. Din componenţa comunei Zagarancea fac parte trei sate - Zagarancea, Elizavetovca şi Semeni.
În comună sunt înregistraţi circa patru mii de locuitori. Nu e o sumă mare, aşa că nu sărăcesc. În schimb, simt o mare bucurie în glasurile oamenilor atunci când îmi aud urările de bine”, spune mulţumit primarul. „Dimineaţa, după ce mă trezesc, îmi spun rugăciunea, apoi iau telefonul în mână şi îi sun pe locuitorii născuţi în acea zi”, mai afirmă primarul.
Locuitorii din comună au păreri împărţite vizavi de iniţiativa primarului. De exemplu, Zinovia Dabija îi este recunoscătoare lui Mihai Burlacu, deoarece în ultima zi a lunii martie curent, acesta a sunat-o şi a felicitat-o. „A fost un gest frumos din partea lui, nu mă aşteptam ca însuşi primarul să-mi ureze de sănătate”, afirmă încântată locuitoarea din Zagarancea.
Pe de altă parte, consilierul local Mihai Gorenco susţine că ideea primarului aparent este una bună, însă scopul ascuns ar fi să capete încrederea cât mai multor oameni, pentru ca la alegerile locale să obţină un alt mandat. „Să ştiţi că unii locuitori cu care am vorbit zic că gestul primarului este unul electoral. Atâta timp cât Mihai Burlacu sună cetăţenii din banii săi, nu cred că este o problemă. E o altă întrebare dacă face acest lucru din banii publici, mai ales că, din câte am înţeles, sună şi locuitorilor din străinătate. Chiar la următoarea şedinţă a consiliului local voi solicita factura telefonică de la primărie. Părerea mea este că primarul vrea să obţină, cu ajutorul locuitorilor, al treilea mandat. Ştiţi şi dumneavoastră că, după trei mandate, un demnitar poate obţine anumite privilegii sociale”, spune consilierul local.
Specificăm că Legea nr.156 din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat reglementează faptul că asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în serviciul public poate beneficia de dreptul la pensionare anticipată. Astfel, vârsta de pensionare a funcţionarului public se va micşora cu patru ani, în cazul când acesta are cel puţin 15 ani în serviciul public, şi cu cinci ani în cazul celui care a lucrat în domeniu cel puţin 20 de ani. Aceeaşi lege mai prevede că asiguratul care a activat cel puţin opt ani în funcţia de primar şi a realizat stagiul total de cotizare specificat mai sus are dreptul la pensie calculată în mărime de 42% din venitul mediu lunar. 

Sursa: http://unimedia.info/stiri/locuitorii-satului-zagarancea--felicitati-zilnic-de-catre-primar-62883.html#.UdZRuHKqpWE.facebook 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu