Personalități marcante a Raionulu Ungheni

joi, 10 septembrie 2015

Se va împlini un vis al locuitorilor din Cartierul Tineretului

În curând, locuitorii din Cartierul Tineretului se vor putea bucura de un scuar frumos amenajat în preajma liceului „Gheorghe Asachi” și a bisericii „Întâmpinarea Domnului”. Este o doleanță de mulți ani a unghenenilor din acest cartier de a avea spații verzi special amenajate pentru agrement. Proiectul a fost elaborat la solicitarea și prin consultarea locuitorilor cartierului la două întâlniri publice, inclusiv a persoanelor în etate de diferit gen, persoanelor cu nevoi speciale și tineretului studios din instituțiile de învățământ.
Amenajarea scuarului din Cartierul Tineretului este un mini-proiect obținut de Primăria orașului Ungheni în cadrul Proiectului „Reforma fiscală de mediu”, implementat de Ministerul Mediului și PNUD Moldova, cu suport financiar al Fondului Global de Mediu. Inițial, bugetul mini-proiectului era de 200 mii lei, dintre care 160 mii lei constituie grantul oferit de PNUD. Însă, Primăria orașului Ungheni a decis că locuitorii cartierului merită un scuar amenajat cu toate atributele unui loc de agrement confortabil. În acest context, bugetul proiectului a fost ridicat la peste 320 mii lei, unde, contribuția Primăriei va fi mai mare de 51 %. Această sumă va fi acoperită din contul mijloacelor taxelor locale acumulate suplimentar.
„Cartierul Tineretului este o zonă extrem de populată. Cei peste 10 mii de locuitorii ai cartierului simțeau nevoia stringentă de un spațiu verde unde să se refugieze pentru a petrece timpul liber. Amenajarea terenului din fața liceului „Gh. Asachi” în calitate de scuar este cea mai bună soluție, deoarece, este practic înconjurat de 2 grădinițe, un liceu, o biserică, și numeroase blocuri de locuit”, a declarat Primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros.
Potrivit arhitectului-șef al orașului Ungheni, Vlad Savin, pe terenul respectiv, ani la rînd au fost plantați arbori, însă aceștia nu sunt îngrijiți în mod corespunzător. Urmează a efectua lucrări de îngrijire a acestor arbori pentru reabilitarea arhitecturii peisajere a scuarului, vor fi plantați noi arbuști, vor fi organizate accesele pietonale și pavate potecile, va fi instalată rețeaua de iluminat public, vor fi montate bănci și coșuri de gunoi.
Întrucât proiectul își propune un impact social cu caracter non-discriminatoriu, prin asigurarea accesului liber și egal la serviciile de agrement tuturor locuitorilor cartierului, inclusiv și persoanelor cu dizabilități, va fi construită o rampă de acces pentru cei cu necesități speciale.
Dacă condițiile climaterice vor permite, finalizarea lucrărilor de amenajare a scuarului sunt preconizate pentru sfârșitul lunii decembrie curent. Deocamdată, nu se știe încă cum va fi denumit acest scuar, însă Primăria orașului Ungheni intenționează să consulte opinia cetățenilor din acest cartier, întrucât ei sunt beneficiarii direcți ai proiectului.
Este de menționat faptul că scuarul din Cartierul Tineretului este al doilea scuar amenajat în orașul Ungheni, primul fiind Scuarul „Grigore Vieru” din centrul orașului. Potrivit primarului Alexandru Ambros, vor fi căutate noi proiecte și atrase noi surse de finanțare pentru replicarea acestor modele de scuar și în celelalte cartiere ale orașului Ungheni.

Sursa: Se va împlini un vis al locuitorilor din Cartierul Tineretului [online]. [citat 10.09.2015]. Disponibil : http://ungheni.md/se-va-implini-un-vis-al-locuitorilor-din-cartierul-tineretului/#facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu