Cele mai bune lucrări ale elevilor de la Şcoala de arte plastice din Ungheni au fost apreciate peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, la data de 7 noiembrie curent. Este deja al zecelea an consecutiv cînd picturile tinerilor ungheneni participă la Expoziţia tinerilor artişti plastici din oraşul Winston-Salem, statul Carolina de Nord, SUA.
În 2015, expoziţia s-a desfăşurat sub genericul „Comunități unite pentru pace și prosperitate” (Connecting Communities for Peace and Prosperity). Din oraşul Ungheni au fost expediate 18 lucrări ale elevilor de la Şcoala de Arte Plastice. Pentru prima dată, oraşul Ungheni a obţinut două locuri premiante.
Lucrarea „Aripile comunităţii” („Wings of the community”) de Irina Robuleţ, a ocupat locul trei. „În desenul dat eu am încercat să redau legătura între comunități, aripile semnifică pacea veșnică și cooperarea internațională, procesul de globalizare. Am încercat să redau unele monumente, haine tradiționale care se contopesc împreună. Am vrut să arăt unicitatea poparelor și diversitatea lor, care sunt în prosperare, fără suferințe și războaie”, afirmă tînăra pictoriţă în descrierea desenului său.
Copreşedintele Comitetului de înfrăţire Winston-Salem, responsabilă de oraşul Ungheni, Ecaterina Gittard, a menţionat că lucrările pictorilor ungheneni au fost apreciate la justa valoare de către juriu dar şi de participanţii la expoziţie. Pentru prima dată, s-a decis şi premierea cu diplome a profesorilor de la Şcoala de Arte Plastice care îi ghidează pe elevi să deseneze atît de expresiv şi frumos.
„Participăm în fiecare an la acest concurs. Este o oportunitate excelentă pentru elevi de a participa la o expoziţie de talie internaţională. Anul acesta am avut succese remarcabile. Mă bucur foarte mult pentru rezultatele elevilor noştri”, a declarat Raisa Cojocaru, directoarea Şcolii de Arte Plastice din or. Ungheni.
De notat că activitatea respectivă are loc în cadrul Acordului de Înfrăţire între cele două oraşe: Ungheni şi Winston-Salem. Decernarea premiilor va avea loc imediat ce acestea vor ajunge în oraşul Ungheni.
Sursa: Tinerii pictori ungheneni cîştigători peste ocean [online] [citat 14.12.2015]. Disponibil : http://ungheni.md/tinerii-pictori-ungheneni-c%C3%AE%C5%9Ftig%C4%83tori-peste-ocean-foto/#facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu