O melancolie tandră [interviu cu pictoriţa Cezara Colesnik]

Recomand atenţiei Dvs un interviu cu pictoriţa Cezara Colesnik originară din Corneşti, Ungheni. 

Iată un fragment din interviu:

– Să pornim chiar de la afirmația de pe Facebook, transformată în pretext al dialogului nostru: ,,Câteodată vreau să trăiesc doar în picturile mele”. În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești – acum? De ce?

– Rețelele de socializare există pentru a împărtăși o stare sau un sentiment de moment.

În acel moment, cred că îmi era foarte dor de soare (fiindcă aici, în Belgia, soarele apare rar), dar cred ca

era și „ras le bol”-ul cum zic francezii… Eram sătulă de toată foiala din jur: campionatul de fotbal, politica din Patrie, declarațiile absurde ale politicienilor moldoveni; de toate aceste informații cotidiene inutile care roiesc în jur și de care e bine să te debarasezi, fiindcă te parazitează.

Când am scris notița pe Facebook, aveam acel sentiment ca aș vrea să mă scufund total în picturile mele, ca într-o mare, și să nu mai aud niciun zgomot. M-aș fi refugiat mai ales în ultimele picturi ale mele – în Grădinile fermecate.

Această serie de lucrări noi e, de fapt, amintirea unei zile anume. O zi scăldată în acel soare care exista în copilărie. Și în acea plenitudine pe care nu ți-o poate fura nimeni. În anume acea singurătate care pentru mine e sinonimă cu dialogul interior și cu o liniște absolută. Îmi închipui că grădinile Paradisului ar trebui să fie ca niște grădini secrete ale copilăriei.

– În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești când ești: fericită; îndrăgostită; împlinită; înțeleasă; disperată; solitară; neînțeleasă; respinsă; abandonată?

– Foarte grea întrebare, cu o multitudine de răspunsuri posibile.

Sincer, nu mă prea recunosc în multe din stările enumerate mai sus. Disperarea, abandonul, respingerea și neînțelegerea sunt stări și momente de ruptură interioară, care se depășesc doar prin lucrul asupra propriei persoane, asupra modului tău de a gândi și de a reacționa. Nimeni nu-ți poate aduce fericirea în brațe, fericirea vine din interior. Pentru ea trebuie să construim un cuibușor cald, în care să o păstrăm și să o creștem.

Interviul integral îl citiţi aici.