Personalități marcante a Raionulu Ungheni

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Satul Mînzătești din raionul Ungheni

Sat pitoresc de codru, într-un hîrtop pe partea dreaptă a rîușorului Cula, între Sînești și Hîrcești. Dealul urcă spre Mănăstirea Veverița, are o altitudine de 407 m, dînd peisajului bogat în păduri, vii și livezi un aspect elvețian submontan. 
Completînd în 1973 o anchetă pentru ESM, președintele sovietului sătesc Mînzătești a scris, după ce
consultase opiniile bătrînilor, că „localitatea a luat ființă prin anul 1440”. Satul a existat cu mult înainte de urcarea lui Ștefan cel Mare în tronul țării. Arheologii au decoperit aici vatra unei siliști întemeiate cu 200 de ani pînă la Hristos. Ei au colectat exponate specifice populației autohtone de atunci și obiecte tipice pentru bastarnii invadatori din triburile germanice. Vechimea obiectelor depășește 22 de secole. Baza atestării documentare nu anul 1440, ci anul 1589, fără vreo referire la o sursă istorică concretă. Istoricul L. Boga în „Documente basarabene” atribuie prima atestare documentară a satului Mînzătești anul 1789, ziua 17, deși localitatea ca atare deja exista.
De pe timpul domniei lui Vasile Lupu ne-au rămas două documente cu text analogic, în hrisovul din 12 ian. 1653 citim: „Vasile voievod, domn al Moldovei, dăruiește Sohicăi și soțului ei Ivan Țurlic, care au slujit amîndoi în casa domniei mele, o treime din satul Mînzătești, să le hie dreaptă ocină și moșie”. Era sat răzășesc de codru, cu frumoase tradiții și oșteni viteji.
Prin zapisul din 1 mai 1708 Vartic și Cuciuc, foști căpitani, vînd părțile lor de cocină negustorului Sandu Toma, care la 28 dec. 1744 dăruiește satul Mînzătești ginerelui său, Ștefan Bascali. În 1796 s-a construit bisericuța de lemn, care peste un secol, în 1892, a dat locul alteia de piatră.
Satul număra în 1803 34 de birnici răzeși, din neamurile Bodrug, Gîrbu, Mînzat, Gore, Bulmaga ș.a. În 1817 Mînzăteștii din ocolul  Codrului aparținea în părți egale logofătului Dumitrache Sturdza și răzeșilor, satul întrunea 58 de gospodării, 5 vii și 35 de livezi, fără gospodăriile a celor 5 mazili. La biserica „Sf. Arh. Mihail” în 1835 făcea slujbă preotul în vîrstă de 40 de ani,cu soție și 6 copii.
Recensămîntul din 1859 a fixat în Mînzăteștii de pe Cula 122 de case, în care viețuiau 229 de bărbați și 228 de femei.
În 1894 începe să activeze o școală de alfabetizare, avîndu-l învățător pe Vladimir Antonovici. Religia o preda preotul Constantin Prodan. La sfîrșitul secolului XIX Mînzăteștii intrau în rîndul localităților basarabene ce depășeau 500 de suflete. Aici trăiau 609 oameni (299 de bărbați și 338 de femei).
Zamfir Arbore în Dicționarul geografic al Basarabiei din 1904 caracterizează acest cuib prosper de codreni în stil telegrafic: „Mînzătești, sat răzeșesc din jud. Bălți, așezat între satele Sinești și Hîrcești, pe anticlinatul dintre bazinele Cula și Ichel. Face parte din volostea Cornești. Are 168 case, cu o populație de 880 suflete. Răzeșii posedă 1222 desetine pămînt.”
Școala parohială, afaltă într-o casă neacomodată, era totuși frecventată de 72 de copii în 1915. De pe frontul primului război mondial veni vestea funebră că fusese ucis în lupte podgoreaul Isai Munteanul.

Detalii suplimentare referitor la această localitate, aflați consultînd sursa.
Satul Mînzăteşti pe hartă
Sursa: Țopa, Tudor. Mînzătești. În: Localitățile Republicii Moldova: Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, S.n., 2008, vol. 8 pp. 525-529.

Sursa imaginii: localitati.casata.md

3 comentarii:

  1. Satul meu de baştină, un sat înconjurat de dealuri, plin cu verdeaţă.În timpul războiului (1941-1944) a ţinut piept bătăliilor decisive. Pe Dealul "Crucii" se instalau poziţiile beligeranţilor, într-o zi satul a fost retransmis de vre-o 17 ori, în dependenţă de cine câştiga - la români, la nemţi, la ruşi. Oamenii au fost evacuaţi în satul Temeleuţi, acum raionul Călăraşi. La marginea satului au fost îngropaţi sute de soldaţi, copilăria mea a trecut prin momente de neuitat - deshumarea acelor morminte comune şi priveliştea apăsătoare pentru noi, copiii, elevi. Satul un timp îndelungat a fost gazda rudelor, sosiţi de prin toată Rusia. În sat a fost înălţat un obelisc, de care, şi până astăzi au grijă oamenii din sat. Apoi a urmat ridicarea din '49, oamenii erau duşi în maşini până la Pârliţa, staţia de cale ferată. Ju,ătate din sat a fost deportat. Ambii mei bunei de pe mamă şi tată au fost duşi în Kurgan pentru 9 ani de zile. Buneii paternali nu s+au mai întors, căci erau de vârstă înaintată 77 şi 80 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc de completare. Vă invit să vă înscrieți pe acest blog și să urmăriți în continuare toate postările care se vor publica.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt foarte bucuroasă că în sfîrșit am aflat cîte ceva despre satul meu natal.Bravo celor care au postat informația

    RăspundețiȘtergere