Personalități marcante a Raionulu Ungheni

luni, 18 iunie 2018

Nicolae şi Iulia Paliţ, bucuria de a dărui frumosul

Ea poetă, el interpret de muzică populară. Formează un cuplu de familie, dar şi unul de creaţie, căci adeseori participă împreună la spectacole de muzică şi poezie. Iulia şi Nicolae Paliţ, cei pe care lumea îi vede mereu alături, ca doi îndrăgostiţi. Prima întrebare pe care mulţi şi-o pun este cum reuşesc să menţină balanţa, un echilibru în viaţa artistică şi cea de familie?

„Noi avem o prioritate, chiar un noroc, sa fim împreună 24 din 24 de ore, deoarece facem parte din acelaşi domeniu de activitate – cultura, graţie căreia suntem de nedespărţit. Actul de creaţie este unul continuu, avem ce discuta, despre ceea ce am reuşit să facem, dar şi despre proiecte. Or, atunci când soţul şi soţia sunt din domenii diferite, mi se crează impresia că la un moment dat nu au ce discuta, fiecare trăieşte cu interesele sale. Şi viaţa le devine plictisitoare, dar noi nu avem cum să ne plictisim” – mărturiseşte Nicolae Paliţ.


„Faptul ca suntem în permanenţă împreună are o latură pozitivă – suntem mereu pe aceiaşi undă a creaţiei, în orice moment ne putem spune ideile, care, de regulă, vin spontan. Avem ce discuta, dar mai şi polemizăm, căci aşa presupune actul de creaţie. Fiecare cu părerea sa, dar până la urmă, în numele artei trebuie să se ajungă la un compromis. Trebuie să recunosc ca nu îmi place atunci când Nicolae intervine în text, iar lui nu îi place când eu nu vreau să cedez. în aceste momente discuţiile noastre capătă o altă intensitate, dar până la urmă constat că polemicile noastre sunt constructive. Aceasta datorită felului nostru de a fi perfecţionişti, de a vedea rezultatul muncii noastre cât mai frumos, pe placul celor cărora le este destinat –  publicului spectator. Da, suntem 24 din 24 de ore împreună. Este bine, este frumos, însă este şi a doua latură –  fiecare om are uneori nevoie să fie singur în intimitatea sa, chiar să contempleze singurătatea, dar omul de alaturi poate anume în acele momente doreşte să comunice cu tine. Oricum, şi eu consider că este mai bine când soţii sunt din acelaşi domeniu, decât să aibă activităţi diferite. Atunci involuntar încerci să-ţi urmăreşti partenerul de viată. Apare gelozia şi viaţa se complică” îşi completează Iulia Paliţ soţul.

Nicolae Paliţ este un artist îndrăgit, bine plasat in prim-planul vieţii artistice, cu mulţi admiratori, căruia i se spun cuvinte de laudă, de apreciere. Este mereu în centrul atenţiei, dar acest fapt nu o deranjează pe soţie, nu o face nici invidioasă, nici geloasă. Cu atât mai mult cu cât este şi meritul ei in formarea artistică a 'îndrăgitului interpret.


„Nu sunt o persoana care invidiază. Şi nici geloasă nu sunt, ba dimpotrivă, mă simt fericită când văd cât de iubit de public este Nicolae. Şi aceasta datorită faptului că are o sensibilitate şi un talent deosebit, inteligenţă, o ţinută scenică aparte. A ajuns la acest statut prin muncă şi perseverenţă. Deşi a cântat dintotdeauna, pe scena mare a aparut mai târziu şi a trebuit să recupereze nişte ani, dar şi-a luat revanşa. Ar părea nemodest din partea mea, dar nu pot să nu zic că am contribuit şi eu la popularitatea de care se bucură. L-am încurajat, l-am susţinut. Referitor le gelozie, ce să spun, doar că am încredere în el. Da, sunt şi unele momente care nu îmi plac, dar ele nu duc până la scene de gelozie, pur şi simplu sunt cam jenante. De exemplu, noi apărem împreuna în scenă şi la final vin doamne să se fotografieze doar cu Nicolae, să le dea autografe. Nu că m-ar deranja, dar mă miră faptul că nu se ţine cont de o etică anume, de bunul simţ.”

Iulia Paliţ, pe lângă faptul că este o poetă sensibilă, mai este si folcloristă, o buna cunoscătoare a creaţiei populare, a tot ce înseamnă tradiţii, obiceiuri, o promotoare a valorilor etern valabile. Astfel, într-un fel, supraveghează repertoriul lui Nicolae, dorind să fie de calitate, să lanseze cântece cu mesaj profund. 

„Nicolae a fost înzestrat cu talent deosebit, aşa cum spuneam, dar şi cu un bun simţ. Este şi foarte exigent în ceea ce priveşte repertoriul. Nu se grăbeşte să lanseze cântece, ca sa fie la număr. Cântecele sale au mesaj, spun ceva, de aceea şi sunt îndrăgite. Avem multe concerte împreună, eu prezint versuri, iar Nicolae cântă. Şi văd cât de atent ascultă publicul fiecare cântec, cum reacţionează la fiecare vers. Pentru că mesajul cântecelor lui Nicolae este despre viaţa omului, cu bucurii şi tristeţi. În tabloul descris muzical oricine se poate regăsi. Şi acest fapt mă bucură şi pe mine, care i-am scris o bună parte din texte, dar şi pe el, care le-a dat viaţă. în ce priveşte folclorul, aş vrea sa detaliez unele aspecte, pentru că de multe ori apare întrebarea dacă un artist cânta folclor autentic. Consider că este necesar să facem ordine în terminologie. în primul rând jurnaliştii să se documenteze, că de cele mai multe ori anume ei greşesc în acest sens, dar şi specialiştii în domeniu ar trebui să facă o sistematizare, o periodizare. Când spunem folclor autentic se face referire la folclorul care vine din istorie. Poporul a creat ceea ce a simţit.

Dacă vorbim despre folclorul personalizat, nu se ştie cine a inventat acest termen. Mesajul, adresarea în creaţiile folclorice lirice, în mare majoritate, venea de la persoana întâi. Personajul liric şi-a cântat sentimentele pe care le-a trăit. Cred că este greşit când se afirmă că acestea sunt cântece comerciale. Dacă unui om îi place un cântec, se regăseşte în mesajul acestuia, plăteşte la un post de radio sau televiziune ca să-l asculte. Deci, este de valoare. Dacă ar fi de proastă calitate omul nu ar plăti pentru el. Cine determină ce este comercial şi ce nu? În asemenea cazuri poate fi valoare sau nonvaloare” este de părere Iulia Paliţ.


„Este firesc ca un artist să facă o dedicaţie pentru omul drag, pentru părinţi. Să transmită prin cântec bucuria de copii, de nepoţi, de neam. Să cânte despre satul sau. Iar aceste sentimente trebuie descrise de cineva. Astfel, fiecare creator devine un exponent al poporului, iar un cântec devine popular dacă este îndrăgit de popor. Foarte multe dintre cele mai solicitate cântece populare au autori, cei care au scris textul şi muzica sau au făcut aranjamentul. Eu am avut marele noroc ca acum 23 de ani, când am obţinut Premiul I la concursul „Tamara Ciobanu” să fiu remarcat de dirijorul orchestrei „Folclor” Petre Neamţu, care mi-a propus să înregistrez câteva cântece în studiourile Radioteleviziunii. A fost începutul. Unul benefic. Nu voi obosi niciodată să amintesc că datorită lui Petre Neamţu, care mi-a întins o mână de ajutor, făcându-mi primele aranjamente şi soţiei mele, Iulia Paliţ, sfătoasă şi exigentă, am ajuns unde am ajuns. Şi le sunt recunoscător. La fel, şi regretatul Vladimir Curbet m-a susţinut. Pe timpuri, când activam la Ministerul Culturii, m-a invitat în orchestra Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Joc”. Actualmente sunt agajatul orchestrei „Folclor” a Filarmonicii Naţionale şi, prin cumul, al orchestrei prezidenţiale. Desigur, pe parcursul anilor am colaborat cu orchestrele „Lăutarii”, „Joc”, „Mugurel”, „Fluieraş”, „Busuioc moldovenesc”, „Căruţa” „Rapsozii Moldovei”, orchestra fraţilor Advahov”. Mi-au tăcut aranjamente Petre Neamţu, Vasile lovu, Ionel Talambuţă, Ion Caranfil, Serghei Ciuhrii, Gheorghe Creţu, Ion Dascăl, Gheorghe Şevcişin, Mihai Amihălăchioaie, Ghenadie Platou, Vitalie Dorin, Anatol Viţu, Marin Bunea, Victor Mandalac, Anatol Nunu, specifică Nicolae.

Crescuţi într-o atmosferă de creaţie, copii le sunt pasionaţi de muzică şi poezie. Chiar dacă nu şi-au făcut din acestea meserie, contează că au simţul Frumosului şi îl altoiesc, la rândul lor, copiilor. Este o continuitate a dragostei pentru muzică şi poezie. „Nu am insistat ca copii să ne urmeze calea. În ceea ce mă priveşte pe mine, le-am altoit dragostea pentru muzică şi ei au conştientizat, probabil, că muzica are o forţă magică. Atunci când ne este greu pe suflet, dacă ascultăm o melodie, am putea evada din acea stare. Cântecul are un impact benefic asupra existenţei noastre. Ce ar fi viata noastră fără muzică?” se întreabă Nicolae Paliţ.

„Eu am făcut şi jurnalistica, am prezentat şi o emisiune la televiziune, împreună cu Mihai Cimpoi, „Casa Mare”. Astfel, aş putea spune că pe această dimensiune o fiică îmi urmeză calea. Activează la Radio Moldova. Tot ea scrie şi versuri. Deocamdată nu îndrăzneşte să le publice, dar cu siguranţă va face acest lucru. Altă fiică are o voce deosebită, dar nu şi-a făcut din cântec profesie. Zic şi eu, contează că sunt pasionaţi de Frumos. Poate nepoţii îşi vor face din aceasta meserie” conchide Iulia Paliţ. 


Reportajul a fost realizat de jurnalistul Anatol Caciuc de la Radio Moldova şi publicat în revista Отдыхай, iunie-iulie 2018, nr. 46.

joi, 31 mai 2018

Istoria satului Cioropcani din Ungheni

Satul Cioropcani, situat de-a lungul căii ferate Ungheni-Bălţi, s-a contopit cu aşezarea Stolniceni, cătunul Cioropcanii Noi şi casele din jurul gării, s-a apropiat vădit de Buciumeni şi Floreşti, formînd o singură comună în valea rîuşorului Gîrla Mare. E cam la jumătate de cale între Ungheni şi Făleşti. Pînă în orașul Ungheni sînt 33 km, pînă la Chişinău – 140 km.

Sute de ani în urmă nomazii veniţi pe cai tocmai din cîmpiile asiatice atacau şi prădau localităţile de pe aceste locuri, dar aveau şi pierderi umane. După tradiţiile lor răposaţii erau înhumaţi pe şesuri sau pe creste de dealuri, clădindu-li-se pe morminte movile mari de pămînt. Nomazii, ştiau să lupte pentru pradă, dar să muncească nu vroiau – movilele le făceau ostaticii, fiind impuşi cu forţa. Aceştea săpau groapa, o căptuşeau cu bîrne, ridicau movila din blocuri de pămînt crescut cu iarbă, tăiate din toloaca seculară. Lîngă Cioropcani s-au păstrat 2 movile funerare de acestea, care ne vorbesc că în această zonă erau localităţi străvechi.
Documentar însă Cioropcanii Vechi sînt atestaţi la 29 noiem. 1443 cu denumirea Cereucani. ESM confirmă: „Menţionat documentar în 1443”. Cioropcanii Noi îşi trag obîrşia din 1909, cînd în lunca Gîrla Mare s-au aşezat cu traiul nişte băjenari din Ucraina. Astăzi ambele localităţi sînt trecute în registrele administrative cu o singură denumire – Cioropcani.
La 29 noiembrie 1443 Domnitorul Moldovei Ştefan II făcu danie Mănăstirii Pobrata mai multe silişti şi moşii, incl. Cereucani. La 26 septembrie 1656 Vlasie Cioropcă, feciorul lui Io-naşco Cioropcă, dăruieşte Mănăstirii „Aron Vodă” de peste Prut „siliştea Cioropceni pe gîrlă mai jos de Stolniceni. Dabija Vodă întăreşte la 9 aprilie 1663 Mănăstirii „Aron Vodă” o jumătate din moşia Cioropcani. Voievodul Mihai Racoviţă la 20 decembrie 1703 reconfirmă prin carte domnească dania făcută acestei mănăstiri.
Manolachi Buznea, mareşal al nobilimii de Iaşi şi Soroca, în anii 1780-1850 stăpînea mari averi la Cioropcani şi Floreşti. El era căsătorit cu fiica lui Leonard pitarul, avînd în supuşenie 70 de familii de ţărani, poseda toată moşia satului Floreşti şi 1/2 din moşia satului Cioropcani. După decedarea lui Ma-nolache, la 21 decembrie 1850 moşia trecu în proprietatea soţiei acestuia – Mariei Buznea, apoi a feciorului Nicolae Buznea, în 1858 ţăranii au refuzat să iasă la muncă pe moşia boierească. Ei i-au bătut şi i-au alungat pe vechili. Autorităţile țariste au acţionat cu ajutorul unui escadron de cazaci. Ca rezultat, 7 țărani au fost arestaţi şi maltrataţi.
Recensămîntul din 1859 a găsit în Cioropcani 41 de case cu 92 de bărbaţi şi 90 de femei. Nu aveau biserică. Urmaşii boierilor Buznea Vartic aveau în Cioropcani, Floreşti şi Buciumeni 2.250 desetine de pămînt. În vara anului 1875 65 de bărbaţi din Cioropcani au fost scoşi să lucreze la construcţia drumului Bălţi-Sculeni. Avînd numai 8 pluguri şi 20 de care cu boi, ţăranii din Cioropcani în 1876 au însămînţat cu grîu 220 desetine, cu ovăz – 10 şi cu orz – 60 desetine. Aveau o moară de vînt şi o moară de apă. Pentru cele 290 des. de pămînt date ţăranilor cu titlu de „nadeluri”, boierul Nicolae Buznea a încasat de la săteni 6.975 ruble. În 1898 Sofia Gafencu stăpînea la Cioropcani şi Floreşti 1.620 desetine, ţăranii – 295 desetine.
Cioropcanii din volostea Sculeni în 1904 numărau 39 de ogrăzi cu 357 de suflete. Dvoreanca Sofia
Gafencu avea moară cu aburi. În 1909 apar Cioropcanii Noi, fiind incluşi în parohia Buciumeni. Cătunul populat cu ruteni crescu repede, în 1923 Cioropcanii Vechi numărau 64 de case (232 de locuitori), Cioropcanii Noi aveau de acum 180 de ogrăzi, în care viețuiau 1.045 de oameni.
Ambele aşezări erau administrate de primăria din Stolniceni. Cioropcanii Noi au fost întemeiaţi de moşieriţa Sofia Gafencu. În 1933 Vasile Ghebos poseda o moară în Cioropcanii Vechi, Iacob Ponomariu – una în Cioropcanii Noi.
În primele săptămîni de război din vara anului 1941 Saşa Cabancea, secretarul organizaţiei komsomoliste din Cioropcanii Noi, deveni cercetaş în folosul unităţilor sovietice, fapt pentru care fasciştii l-au împuşcat în c-rul satului. în războiul din 1941-1945 localitatea a pierdut 14 bărbaţi: Vasile Atamaniuc, Gheorghe Babin, Dumitru Baran, Ion Baran, Ion Bejenaru, Alexandru Cabancea, Tudor Donic, Vasile Luchiac, Vasile Mandalac, Vasile Mitriniuc, Ion Robuleţ, Simion Saşco, Simion Snigur, Alexandru Savca.
Trei familii – a lui Nicolae Snigur, a Eugeniei Rusu şi a Mariei Rusu, au avut soarta amară a deportărilor.
Autorităţile sovietice la 10 noiembrie 1940 au înregistrat în Cioropcanii Vechi 325 de suflete, în Cioropcanii Noi – 1.080, peste 9 ani, în 1949, aici trăiau respectiv 312 şi 945 de oameni. În 1979 satele contopite în unul sindur cu denumirea Cioropcani vieţuiau 1.326 de bărbaţi şi 1.464 de femei, în 1989 – în 162 de bărbaţi şi 1.464 de femei, în 1994 – 812 bărbaţi şi 820 de femei. Ambele sate au format după război un singur kolhoz – „Maiak” („Farul”). Mai multe construcţii au fost amplasate în Cioropcanii Noi - şcoala medie, punctul medical, cafeneaua, magazinele, grădiniţa de copii, monumentul gloriei militare, Cioropcanii Vechi alegîndu-se cu şcoală primară, un club, creşă, magazin.
În războiul din Afganistan Cioropcanii l-au pierdut pe Victor Andreiciuc (6 dec. 1959 – 1 sept. 1980), mobilizat în Armata Sovietică de CMR Ungheni. A efectuat peste 25 de curse de luptă. Ordinul Steaua Roşie. E înmormîntat la baştină.
Spre sfîrșitul sec. XX în Cioropcani sînt înfiinţate două asociaţii de gospodării ţărăneşti – „Uncermol” şi „Petru Răileanu”. Cotaşii neasociaţi îşi lucrau loturile individual. La 1 ianuarie 2002 Cioropcanii numărau 1699 de locuitori.

Sursa: Cioropcani: Localitățile Republicii Moldova, vol. 4: Ci-Cor., Chișinău: Draghiște, 2002, pp. 126-127.

luni, 26 martie 2018

joi, 30 martie 2017

Satul Blindeşti din raionul Ungheni

Sat pe rîul Prut, la 2 km la vale de vama Sculeni. La nord-vest se învecinează cu Sculenii, la sud-este - cu Medelenii. E aşezat pe şoseaua Ungheni-Făleşti, la 2 km depărtare de st. c. f. Buciumeni, la 18 km de centrul judeţean şi la 125 km de Chişinău. 
Călăreţii războinici de cîmpie au tăbărît cîndva şi peste aceste locuri. Ca mărturie stă o movilă de pămînt pe locul unde au fost înmormîntaţi nomazii care şi-au pierdut aici viaţa. Din Documente privind istoria României. Veacul XVI.A. Moldova. Vol. III (Bucureşti, 1951- aflăm că localitatea a fost atestată documentar la 26 iunie 1546. Ceva mai tîrziu, al 13 martie 1587, Petur Şchiopul îi întăreşte lui Gavriil Pisar „un sat peste Prut - Brindeştii, care a fost vîndut de către nepoţii lui Bîndea Spătar”. Se menţionează că spătarul Bîndea avea act deîntăritură de la bătrînul Ştefan Voievod şi chiar de la Alexandru cel Bun, adică satul a fost întemeiat pe la începutul secolului XV. Astfel, în hrisoavele timpului această vatră strămoşească e menţionată ca Bîndeşti sau Blîndeşti, nume provenit de la primul ei proprietar. 
Referitor la denumire legenda mai psune că, cică, odată, demult, a zburat pe deasupra Blindeştitor, o pasăre mare şi frumoasă şi s-a aşezat pe malul rîului Prut, făcîndu-ţi cuibul chiar în vecinătatea satului. Localnicii au considerat-o pasăre bună, aducătoare de noroc şi belşug. E blîndă, au zis ei. De la acest „e blîndă” s-ar considera denumirea că-şi trage denumirea satul. Unii cred cp această denumire derivă de la meseria blidarului, adică de la olarul care confecţionează blide. Poziţia geografică a localităţii, malul rîului cu bogate rezerve de lut bun pentru blide parcă ar veni să confirme această presupunere. Dar mai aproape de adevăr ar fi versiunea că denumirea satului ar proveni de la numele vechiului proprietar - spătarul Bîndea. 
La 20 iunie 1797 satul e pomenit în Cartea de preoţie a preotului Miron din Bîndeşti, ţinutul Iaşi. Proprietar al satului în cea de-a doua jumătate a sec. XVIII a fost boierul Tudor. Satul avea 9 curţi cu oameni, 6 scutelnici, 6 ţărani liberi moldoveni. În listele localităţilor din Imperiul rus, publicate la Sankt-Petersburg în 1861, găsim: „Blindeşti pe Prut cu 45 de case, 112 bărbaţi şi 118 femei”. Dicţionarul geografic al Basarabiei, editat în 1904 la Bucureşti, constată în Blindeşti, volostea Sculeni, 60 de case cu 873 de suflete. 
La 1 septembrie 1999 în Blindeşti trăiau 628 de locuitori, în majoritate români. 
Blindeştii au dat artei teatrale un actor de forţă, Nicolae Darie, născut la 16 februarie 1946, artis emerit. S-a editat şi o carte despre el pe care o puteţi consulta în bibliotecile A. Donici, Biblioteca Centrală, A. Russo, A. Mickiewicz, Centrul Academic Eminescu, Alba Iulia, Codru etc. din Chişinău. Cartea se numeşte  Nicolae Darie, actorul şi omul: Îndemn la înălţare prin cuvânt apărută în anul 2011 la editura Epigraf din Chişinău.

Sursa: Blindeşi: În: Localităţile Republicii Moldova, vol. 2: Bi-Buz. Chişinău, 2000, pp. 81-86.

Sursa imaginii: Uniunea Teatrală din Moldova

sâmbătă, 4 februarie 2017

Pensiunea La CRAMĂ din Manoilești, raionul Ungheni

 Pensiunea „La CRAMA” este situată pe  traseul R1, intersecția spre Manoilești (500 metri spre sat),
într-o zonă retrasă, liniștită și înconjurată de o panoramă mirifică. „La CRAMA” este o pensiune plus restaurant, avînd doar cîteva numere de cazare. De asemenea, pensiunea a fost atestată ca o pensiune de 4 stele. Pensiunea „La CRAMA” are condiții excelente de cazare care pot mulțumi chiar și pe cei mai exigenți turiști. Important de știut e că pensiunea are un restaurant în stil tradițional.
Pagina de facebook a pensiunii „La CRAMA” o vedeți aici. De asemenea, veți găsi imagini cu pensiunea, dar și un număr de contact pentru detalii.

Sursa imaginii: facebook.com

joi, 2 februarie 2017

Satul Alexeevca din Ungheni

Alexeevca e o așezare situată în partea de sud-est a orașului Ungheni. Satul a fost întemeiat la sfîrșitul sexolului XIX, probabil prim 1890 (prima atestare documentară - 1905), de către coloniștii ruși și ucraineni. Are la bază un nume de persoană, posibil, numele fondatorului satului sau al unuia dintre primii locuitori, posibil, numele fondatorului satului sau al unui dintre primii locuitori. 
Aici se află vatra unui sat părăsit din mileniul IV î. Hr. Pe malul rîulețului fără denmire, unde a fost așezarea umană străveche, se găsesc bucăți de lut ars, care provin de la dărîmăturile de case făcute din nuiele  și unse cu lut, înfrumusețate cu brîuri incizate sau pictate, obiecte făcute din cremene etc. Pe moșia satului se află și o movilă funerară rămasă de pe urma migratorilor veniți din stepele asiatice.
Datele statistice din 1923 Alexeevca, împreună cu Lidovca număra 52 de clădiri, 65 de menaje și o populație de 273 oameni: 130 de bărbați și 145 de femei. În preajma localității se întindea podișul Alexeuca. În sat funcționa o școală primară mixtă, poștă, se alegea un delegat al satului în primăria din Borisovca. 
Cel de-al doilea război mondial a înghițit 36 de bărbați ai satului: Dumitru Agafonov, Vasile Agafonov, Ion Barabaș, Gheorghe Basarab, Serghei Bîcioc, Dumitru Cazacu, Iustin Tacu etc.
În 1959 satul număra 641 de locuitori,  în 1969 - 781, iar în 1989 - 1015 locuitori. 
La începutul secolului XX a fost construită biserica Adormirea Maicii Domnului. A fost închisă de regimul comunist și redeschidă în anii nouăzeci. 

Sursa: Alexeevca. În: Localitățile Republicii Moldova.
Vol. 1: A-Bez. Chișinău, S.n., 1999, pp. 89-90.

luni, 30 ianuarie 2017

Satul Agronomovca din Ungheni

Satul este situat în partea de nord-est a Codrilor, la șoseaua Chișinău-Ungheni. În preajma localității s-a descoperit vatra unei așezări din sec. II-IV d. Hr., pe care se găsesc materiale arheologice tipice pentru epoca romană tîrzie de pe teritoriul Moldovei. Pe moșia satului, în locul numit Suhova moghila, se află, de asemenea, o movilă funerară de pe urma migratorilor asiatici, decedați sau căzuți în luptă cu băștinașii.
Agronomovca / Agronomul a fost întemeiată, probabil, prin 1911-1912, deoarece pentru prima dată  este menționată în documente în 1913 în legătură cu epizootiile (boală contagioasă de care suferă animalele) din Basarabia. Pe parcursul sec. XIX are loc un aflux de populație rusă și ucraineană pe teritoriul Basarabiei.
După cel de-al doilea război mondial nu s-au mai întors la vatră Ștefan Cambur, Vladimir Cambur, Simion Cotruță, Grigore Coțur, Ion Gonciar, Tudor Griceannîi, Nicolae Jantuan, Ion Micic, Ion Trofan, Andrei Poliski etc. 
În 1949 din Agronomovca au fost deportați Alexandra Belenciuc, Vladimir Belenciuc, Vasile Beț, Maria Bîrcă, Ecaterina Brînză, Eudochia Calarașciuc, Nicolae Calmațui, Maria Grigorașcuța etc.
În anul 1959 satul avea 710 locuitori, în 1970 - 841, în 1979 - 878, iar în 1989 - 745.  

Sursa: Agronomovca. În: Localitățile Republicii Moldova: în vol.
Vol. 1 : A-Bez. Chișinău, 1999, pp. 31-32.