Date memorabile pentru municipiul Ungheni în anul 2023

În anul 2023, Poarta de Vest a Republicii Moldova va marca mai multe date memorabile ale unor evenimente istorice care și-au lăsat amprenta în dezvoltarea culturii, economiei, arhitecturii, relațiile de înfrățire și bilaterale a municipiului Ungheni.

Informațiile au fost selectate din „Cronologia Ungheniului” (Buletinul Muzeului de Istorie și Etnografie, „Pyretus”, nr. 3-4, 2017) și Calendarul Bibliotecii Naționale „Aniversări culturale”).

1. 120 de ani de la începerea construcției Catedralei „Sf. Alexandru Nevski”

Pe 30 august 1903, în prezenţa unor personalităţi ale timpului, era pusă prima piatră de temelie a viitoarei biserici. Serviciul divin era oficiat de însuşi Episcopul Chişinăului şi Hotinului, PS Iacob (Piarnițki).

Proiectul viitorului lăcaș de cult fusese conceput de către arhitectul Chișinăului (1856 -1878), Alexandru Bernardazzi, care mai proiectase actuala clădire a Primăriei municipiului Chișinău, Biserica „Sf. Teodora de la Sihla”, Biserica Mănăstirii Noul Neamț de la Chițcani etc.

Proiectul bisericii din Ungheni a fost o donație din partea lui Bernardazzi. Pe 30 iunie 1905, construcţia lăcașului este finalizată, iar sfinţirea este efectuată în anul 1906, la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Biserica a devenit un adevărat monument de istorie și cultură ecleziastică.

2. 65 de ani de la includerea satului de răzeși români – Dănuțeni, în componența orașului, viitorul municipiu Ungheni

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, proprietarii celor două moșii: Constantin Moruzi (Dănuțeni) și Constantin Buznea (Ungheni) erau concurenți acerbi.

Mai abil s-a dovedit a fi boierul Buznea, deși mai sărac decât Moruzi.

Datoriă eforturilor sale, târgul Ungheniul devine, la 1875, centru de voloste, iar de aici, lucrurile au
luat o turnură favorabilă pentru localitate – a tot evoluat, ajungând oraș.

Totodată, pe teritoriul satului de răzeși români, Dănuțeni, mai mare ca teritoriu și populație decât Ungheni / Unghiul, după ocuparea teritoriului din Prut și Nistru de către imperiul Țarist (1812), a fost instalat un pichet al grănicerilor ruși.

La recensământul localităților, moșiilor și a populației, care a fost efectuat de Imperiul Rus, în anul 1813, sub nr. 29, Ungheniul a fost clasificat la categoria G – săraci cu 44 gospodării, 4 vădane si 2 burlaci. În total locuiau 46 bărbați și 4 femei (enumerați erau numai partea bărbătească și vădanele care aveau gospodării).

Sub nr. 27 era scris Dănuțeni, clasat la categoria A – bogați cu 3 preoți, 2 dascăli, 1 ponomar, 2 diaconi. Mai erau 133 gospodării de săraci și 72 de burlaci, trei mori pe Prut. În total 213 bărbați. Moșia aparținea logofătului Konstantin Balș, boier din Moldova.

3. 60 de ani de la fondarea, în 1963, a Școlii de Muzică din orașul Ungheni

Printre primii directori ai școlii au fost: compozitorul Eugen Mamot, Artist al Poporului, și Aurelian Dănilă, Maestru în artă.

Școala a educat numeroase personalități, printre care: Dumitru Miler, dirijor al Orchestrei simfonice din Tel-Aviv, naistul Igor Podgoreanu, Artist Emerit al Republicii Moldova, bateristul Petru Moiseev, care colaborează cu artiști și formații celebre (Carlas Dreams, Vali Boghean Band, Tharmis etc.), frații Vitliuc, Igor și Oleg, supranumiți de presă „virtuozii muzicii lăutăreşti din Republica Moldova” și mulți alții.

4. 55 de ani de la fondarea, în 1968, a Școlii de Arte Plastice

Aici și-au făcut studiile celebrii sculptori Dumitru Verdianu și Ion Zderciuc, artiștii plastici Victor Cobzac și Ilie Cojocaru, caricaturiștii Valeriu Kurtu și Victor Crudu etc

Anterior, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului municipal Ungheni din 17 iulie 2020, aleșii municipali au votat modificarea denumirii Școlii de Arte Plastice din municipiul Ungheni în Școala de Arte Plastice „Raisa Cojocaru”.

Raisa Cojocaru a fost cea mai longevivă directoare a instituției.

5. 35 de ani de la reactivarea parohiei „Sf. Mc. Nicolae” din Dănuțeni

Biserica a fost construită în 1882-1887, la Dănuțeni, și închisă de sovietici în 1964.

Biserica „Sf. Mc. Nicolae” este cea mai veche construcție ecleziastică din actualul municipiu Ungheni, cea ce ne demonstrează încă o dată supremația din trecut a satului de răzeși români față de târgușorul Ungheni.

Vedeți și Istoria bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din cartierul Dănuţeni, or. Ungheni

Tentative de a o redeschide au fost făcute începând cu 1969, dar s-au opus cu multă încăpățânare mai-marii acelor zile, inclusiv fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care s-a aflat în fruntea orașului Ungheni în perioada 1976-1978.

Lupta enoriașilor a continuat până în 1988.

La 12 iulie 1988, edilul de atunci al orașului, Stepan Bogacenco, a semnat dispoziția prin care permitea efectuarea lucrărilor de reparație a bisericii, iar la 12 septembrie al aceluiași an paroh al bisericii a fost numit Vladimir Eșanu.

În prezent, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, este subordonată canonic Mitropoliei Basarabiei, parte a Patriarhiei Române

Istoria Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Dănuțeni:

Biserica veche

Atestat documentar la 30 august 1611 într-o carte domnească de danie de la Constantin-Vodă Movilă, satul Dănuţeni întodeauna a fost populat de o comunitate creştină de rit ortodox.

Nu cunoaştem aproape nimic despre viaţa spirituală veche a acestei localităţi, probabil că a fost una caracteristică întregii ţări din acele vremi complicate.

Putem afirma însă cu siguranţă că prima menţiune a unei biserici aici apare într-un act din 28 februarie 1800, prin care Panait Constantin, fost mare sulger, vindea moşia siliştilor Ungheni, Ciureşti şi Găureni, postelnicesei Elena Caragea.

Conform recensămîntului bisericilor din anul 1812, în Dănuţeni exista o biserică din lemn, nouă, care purta hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Există mărturii care atestă că aceasta a fost ridicată cu contribuţia nemijlocită a proprietarului de atunci al moşiei, marele boier moldovean Constantin Balş.

Potrivit datelor recensământului feţelor bisericeşti ale ţinutului Iaşi din anul 1821, aflăm că biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Dănuţeni, pe lângă faptul că era ridicată din lemn, avea pereţii tencuiţi, iar acoperişul era din şindrilă.

Parohia dispunea de veşmintele şi cărţile bisericeşti necesare, iar slujbele erau oficiate de doi preoţi, trei dascăli şi un ponomar.

La acea dată, comunitatea avea 833 enoriaşi. Altfel zis, satul ducea o viaţă normală din punct de vedere spiritual.

În 1810, mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-Bodoni, a rânduit să slujească la această parohie pe blagocinul Dumitru Gheorghi. Peste trei ani, aici a fost numit preotul Constantin.

În anul 1815, dascălul Gheorghi a primit carte de dăscălie pentru biserica din Dănuţeni, iar un an mai târziu au fost numiţi dascălul Simion, ungur de origine, şi dascălul Neculae, fiul unui negustor grec.

În 1822, la 30 ianuarie, proprietarul satului, Iordache Balş, fiind apăsat de povara bătrâneţelor, lăsa Dănuţeniul moştenire fiului său, Iordache, pe care îl obliga prin testament, între altele, să plătească la biserica de aici în tot anul 36 lei pentru pomenire.

Biserica actuală

Vechea biserică fiind construită din lemn şi tencuită cu lut, după un număr de ani, trebuia reparată. Acest fapt, precum şi creşterea numerică a comunităţii, a impus însă construcţia unei noi biserici.

De prin deceniul cinci al secolului XIX, proprietar al Dănuţeniului era prinţul Constantin Moruzi. Dispunând de o avere bogată şi dorind să fie în pas cu timpul, în anul 1882, acesta a decis să ctitorească pe proprietatea sa, pe cea mai înaltă colină, de unde în zile senine se poate vedea bine Iaşul cu Mitopolia şi mănăstirile sale voievodale, o nouă biserică.

De data aceasta însă, datorită posibilităţilor materiale sporite ale ctitorului, edificiul a fost clădit din cărămidă. În semn de pioşenie faţă de ocrotitorul vechii biserici, Moruzi a păstrat vechiul hram.

Din Spravocinaya kniga Kişiniovskoi eparhii (1907) aflăm că la începutul secolului trecut, în cadrul bisericii funcţiona o şcoală parohială în care învăţau 54 de copii. 

Parohia avea în proprietate 33 desetine de pământ. Veniturile sale anuale ajungeau până la 500 ruble, incluzând şi profiturile din administrarea pământului.

În anul 1900, paroh al bisericii deveni preotul Gheorghe Spinei, iar cântăreţ Ilie Feodosiev. 

Este perioada de aprigă rusificare a elementului naţional, impus Basarabiei de administraţia ţaristă tot mai asiduu.

Procesul a avut un caracter general, astfel că acesta n-a putut fi evitat nici de biserica Dănuţeniului.

Pentru mai multe detalii, accesați portalul news.ungheni.org.

Istoria uitată. O regină, crescută la Dănuțeni, cartier al orașului Ungheni

Cândva, cu aproape 150 de ani în urmă, la Dănuțeni, în prezent cartier al Ungheniului, alerga pe hudicioare și se juca la fel ca alți copii o viitoare regină. Cei dragi îi ziceau domniţa Dudu, scrie ziarul raional, Expresul.

Regina Natalia Obrenovici

Este vorba, de fapt, despre Natalia Obrenovici, născută Cheșco, soția regelui Milan I al Serbiei,  principesă consortă a Principatului Serbia din 1875 până în 1882 și regină consortă a Regatului Serbia din 6 martie 1882 până în 24 octombrie 1888.
Natalia s-a născut la Florenţa în anul 1859. A rămas orfană de mică şi a fost crescută de unchiul ei, prințul Constantin Moruzi şi de soţia acestuia, Catinca. Constantin Moruzi își doarme somnul de veci în cavoul Bisericii Sf. Nicolae din Dănuțeni, pe care a și ctitorit-o.
”Micuţa Natalia şi-a petrecut copilăria în Moldova, la Bujor, apoi la conacul din Dănuţeni (pe malul Prutului, dincolo de Stânca Roznovăneştilor)… Încă din copilărie, la toate întrebările despre ce îşi dorea să ajungă, răspundea la fel: ”Voi creşte mare şi voi fi regină”. Visul i s-a îndeplinit”, scria, la 1943, în ”Profiluri de ieri şi azi”, Gheorghe Bezviconi, important istoric român, membru corespondent al Academiei Române.
”Tutorele ei a fost prințul Constantin Moruzi, care-i era unchi, proprietarul moșiei Dănuțeni din preajma Ungheniului. Aici, la acest conac, Natalia a petrecut mai multe veri frumoase. De aici mergea la Iași, Chișinău, Odesa și Viena”, menționează, în cartea sa, ”În lumea asta sunt femei”, istoricul și scriitorul moldovean Iurie Colesnic.

Natalia l-a cunoscut pe prinţul sârb Milan Obrenovici la Viena. S-au căsătorit la 17 octombrie 1875. Natalia avea doar 16 ani. Un an mai târziu, a născut un băiat, Alexandru.
La 6 martie 1882, Serbia a devenit regat, iar Milan – rege și Natalia – regină.
Coroana, însă, nu i-a adus fericire. Soțul ei, afirmau martorii acelor vremi, ”schimba tot așa de des miniștrii ca și amantele”.
”Un bal pe care Regele Milan Obenovici a vrut să-l deschidă dansând cu o curtezană a produs un scandal imens la Curtea de la Belgrad și s-a încheiat cu despărțirea Nataliei de soțul său”, povestește Gheorghe Berzviconi.
Peste șapte ani, în 1889, regele Milan a fost silit să abdice, iar Alexandru, la doar 13 ani, a devenit rege al Serbiei. Popularitatea lui, însă, a început să scadă foarte repede. În 1903, într-o noapte de iulie, a fost asasinat.
Mama lui a aflat știrea din ziare.
”La Biaritz, din balcon – povestește monseigneurul Vladimir Ghica – Regina Natalia aude strigătul vânzătorului de ziare. Iată, în fața ei, în salon, acest tânăr vânzător îi întinde gazeta. Încă doi pași și regina cade zdrobită de durere”. (Din cartea ”Profiluri de ieri şi azi” de Gheorghe Bezviconi),
După ce și-a pierdut unicul fiu, Natalia Obrenovici s-a retras din viața publică. Ea și-a împărțit averea Universității din Belgrad și câtorva biserici și mănăstiri din Serbia. S-a convertit la catolicism, apoi s-a călugărit. Și-a petrecut restul vieții în Franța, unde a și murit, la vârsta de 81 de ani.
La Ungheni – nimic despre regina Natalia Obrenovici
Nicăieri – nici la biblioteca ce poartă numele tutorelui ei, Constantin Moruzi, nici la Liceul ”Ion Creangă” din cartierul Dănuțeni – nu se cunoaște nimic despre Natalia Obrenovici. Nici măcar nu au auzit de ea. Au recunoscut-o până și profesoarele de istorie de aici
Ulterior, l-am întrebat pe Corneliu Prepeliță, președintele Asociației istoricilor ”Nicolae Iorga” din  Ungheni, dacă știe cine a fost Natalia Obrenovici.
”O regină a Serbiei, care și-a petrecut o parte din copilărie la Dănuțeni. Prințul Constantin Moruzi a fost cel care a găzduit-o la el pe moșie și a avut grijă de ea”, a urmat răspunsul.
Fiind întrebat prin ce se explică faptul că localnicii nici măcar nu au auzit de numele Natatliei Obrenovici, Corneliu Prepeliță a spus că oamenii, pur și simplu, nu cunosc istoria locală și că nimeni nu le-a altoit interesul pentru trecut.
În context, dânsul a subliniat că profesorii de istorie ar trebui să acorde o atenție mult mai mare orelor de istorie locală, căci numai așa vor trezi interesul copiilor pentru istorie în general.
Mai mult decât atât, potrivit dînsului, profesorii de istorie ar trebui să facă și cercetări în localitățile în care activează. ”Sunt sigur că multe lucruri interesante ar descoperi, inclusiv multe nume de personalități care au trecut pe aici, lăsând o urmă importantă. Trebuie să facem tot posibilul ca numele personalităților care ne-au onorat cu prezența lor pe aceste meleaguri să revină în conștiința colectivă”, a accentuat Corneliu Prepeliță.

Vocea cartierului tău | Dănuțeni printre amintiri și istorie

Câți dintre locuitorii cartierelor Dănuțeni și Ungheni Deal știu de la ce provin denumirile acestora? Cine știe cum trăiau pe vremuri oamenii de aici și cum a evoluat viața lor?

Liuba Tofan, o voce tânără a Dănuțeniului, a mers prin cele două cartiere, ca să afle mai multe de la oamenii locului. Articolul a fost publicat în ziarul Expresul din Ungheni.

Era odată…

„Străzi înguste, case mici din nuiele, acoperite cu stuf, prispe din lut, drumuri de țară și nici gând de iluminare stradală”, așa începe descrierea Dănuțeniului Ecaterina Mihailov, 64 ani, locuitoare a acestui cartier.

Și Dănuțeni, și Ungheni Deal au o istorie interesantă.

„Pe vremuri, Dănuțeniul era un sat autentic moldovenesc. Principala preocupare a mamei mele era grădinăritul și îngirjirea copiilor, pentru că pe atunci ne hrăneam mai mult cu ceea ce aveam în jurul casei. Nu erau atât de multe construcții, iar de-a lungul actualei străzi principale a Dănuțeniului era doar un rând de case. În rest – terenuri agricole″, mai spune Ecaterina Mihailov.

Acum, continuă femeia, Dănuțeniul e un carteir al orașului Ungheni. ″E  mai prosper, mai curat, există un centru de sănătate, și grădiniță, iluminare stradală, și magazine la tot pasul”, precizează. Își amintește de Dănuțeniul de altă dată și Ana Secrieru, în vârstă de 88 de ani. ″Mi-am crescut cei șase copii prin muncă. Toată viața am lucrat la colhoz și colhozul mi-a dat loc de casă. Acelei străzi îi spuneam ”Kолхозная улица” (strada colhoznică – nata red.). Nu era nici un bloc cu multe etaje. Să ies acum din ogradă și să merg prin Dănuțeni, cred că m-aș rătăci, pentru că foarte multe s-au schimbat″, povestește bătrâna.

Ce spun istoricii

Potrivit informațiilor oferite de angajații Muzeului de Istorie și Etnografie, numele Dănuțeni a apărut în documente pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Era un sat vechi, care a apărut odată cu apariția statului medieval Țara Moldovei.

Vasile Iucal, directorul muzeului, susține că denumirea actualului cartier Dănuțeni vine, probabil, de la numele unui moșier, Dan, Dănuț prin adăugarea sufixului -țeni.

În perioada sovietică, satul Dănuțeni a fost comasat cu orașul Ungheni. Mai marii vremii gândiseră un proiect de anvergură aici. O parte din cartier urma să devină o zonă rezidențială cu cea mai dezvoltată infrastructură din oraș.

N-a mai ajusn să fie. A rămas, însă, pentru o parte a cartierului, numele ”Kurculiovka” (adică, secoturl oamenilor bogați). În anii ′90 ai secolului trecut, aici au avut posibilitatea să-și ia locuri de casă doar cei mai înstăriți și cu influență, celorlalți rămându-le locurile de casă în altă parte a Dănuțeniului, supranumită de localnici ”Sărăcuța”.

Câți ani o fi având?

Cât despre vechimea Dănuțeniului, directorul muzeului susține că nu este cel mai vechi cartier. „Cunoaștem că prima atestare documentară a satului Berești a fost la 1443, acesta fiind cel mai vechi cartier al ungheniului. Apoi, la 20 august 1462, este menționat în documente Unghiul, după care satul Delești – în anul 1490. Ulterior, acest nume a fost scos din uz și a apărut alt nume – Dănuțeni. Se întâmpla la 1611”, povestește dânsul, după care precizează: „De la marginea orașului actual până la râul Delia, inclusiv satul Rezina și pământurile de peste Prut – toate formau moșia Dănuțeni”.

Despre Dănuțeniul de odinioară a scris Dimitrie C. Moruzi, scriitor și publicist, fiul prințului Constantin Moruzi, ctitorul bicericii „Sf. Nicolae”.

Acest articol este produs în cadrul Proiectului „Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul „Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate în acest reportaj nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Sursă foto: news.ungheni.org.