Personalități marcante a Raionulu Ungheni

joi, 31 mai 2018

Istoria satului Cioropcani din Ungheni

Satul Cioropcani, situat de-a lungul căii ferate Ungheni-Bălţi, s-a contopit cu aşezarea Stolniceni, cătunul Cioropcanii Noi şi casele din jurul gării, s-a apropiat vădit de Buciumeni şi Floreşti, formînd o singură comună în valea rîuşorului Gîrla Mare. E cam la jumătate de cale între Ungheni şi Făleşti. Pînă în orașul Ungheni sînt 33 km, pînă la Chişinău – 140 km.

Sute de ani în urmă nomazii veniţi pe cai tocmai din cîmpiile asiatice atacau şi prădau localităţile de pe aceste locuri, dar aveau şi pierderi umane. După tradiţiile lor răposaţii erau înhumaţi pe şesuri sau pe creste de dealuri, clădindu-li-se pe morminte movile mari de pămînt. Nomazii, ştiau să lupte pentru pradă, dar să muncească nu vroiau – movilele le făceau ostaticii, fiind impuşi cu forţa. Aceştea săpau groapa, o căptuşeau cu bîrne, ridicau movila din blocuri de pămînt crescut cu iarbă, tăiate din toloaca seculară. Lîngă Cioropcani s-au păstrat 2 movile funerare de acestea, care ne vorbesc că în această zonă erau localităţi străvechi.
Documentar însă Cioropcanii Vechi sînt atestaţi la 29 noiem. 1443 cu denumirea Cereucani. ESM confirmă: „Menţionat documentar în 1443”. Cioropcanii Noi îşi trag obîrşia din 1909, cînd în lunca Gîrla Mare s-au aşezat cu traiul nişte băjenari din Ucraina. Astăzi ambele localităţi sînt trecute în registrele administrative cu o singură denumire – Cioropcani.
La 29 noiembrie 1443 Domnitorul Moldovei Ştefan II făcu danie Mănăstirii Pobrata mai multe silişti şi moşii, incl. Cereucani. La 26 septembrie 1656 Vlasie Cioropcă, feciorul lui Io-naşco Cioropcă, dăruieşte Mănăstirii „Aron Vodă” de peste Prut „siliştea Cioropceni pe gîrlă mai jos de Stolniceni. Dabija Vodă întăreşte la 9 aprilie 1663 Mănăstirii „Aron Vodă” o jumătate din moşia Cioropcani. Voievodul Mihai Racoviţă la 20 decembrie 1703 reconfirmă prin carte domnească dania făcută acestei mănăstiri.
Manolachi Buznea, mareşal al nobilimii de Iaşi şi Soroca, în anii 1780-1850 stăpînea mari averi la Cioropcani şi Floreşti. El era căsătorit cu fiica lui Leonard pitarul, avînd în supuşenie 70 de familii de ţărani, poseda toată moşia satului Floreşti şi 1/2 din moşia satului Cioropcani. După decedarea lui Ma-nolache, la 21 decembrie 1850 moşia trecu în proprietatea soţiei acestuia – Mariei Buznea, apoi a feciorului Nicolae Buznea, în 1858 ţăranii au refuzat să iasă la muncă pe moşia boierească. Ei i-au bătut şi i-au alungat pe vechili. Autorităţile țariste au acţionat cu ajutorul unui escadron de cazaci. Ca rezultat, 7 țărani au fost arestaţi şi maltrataţi.
Recensămîntul din 1859 a găsit în Cioropcani 41 de case cu 92 de bărbaţi şi 90 de femei. Nu aveau biserică. Urmaşii boierilor Buznea Vartic aveau în Cioropcani, Floreşti şi Buciumeni 2.250 desetine de pămînt. În vara anului 1875 65 de bărbaţi din Cioropcani au fost scoşi să lucreze la construcţia drumului Bălţi-Sculeni. Avînd numai 8 pluguri şi 20 de care cu boi, ţăranii din Cioropcani în 1876 au însămînţat cu grîu 220 desetine, cu ovăz – 10 şi cu orz – 60 desetine. Aveau o moară de vînt şi o moară de apă. Pentru cele 290 des. de pămînt date ţăranilor cu titlu de „nadeluri”, boierul Nicolae Buznea a încasat de la săteni 6.975 ruble. În 1898 Sofia Gafencu stăpînea la Cioropcani şi Floreşti 1.620 desetine, ţăranii – 295 desetine.
Cioropcanii din volostea Sculeni în 1904 numărau 39 de ogrăzi cu 357 de suflete. Dvoreanca Sofia
Gafencu avea moară cu aburi. În 1909 apar Cioropcanii Noi, fiind incluşi în parohia Buciumeni. Cătunul populat cu ruteni crescu repede, în 1923 Cioropcanii Vechi numărau 64 de case (232 de locuitori), Cioropcanii Noi aveau de acum 180 de ogrăzi, în care viețuiau 1.045 de oameni.
Ambele aşezări erau administrate de primăria din Stolniceni. Cioropcanii Noi au fost întemeiaţi de moşieriţa Sofia Gafencu. În 1933 Vasile Ghebos poseda o moară în Cioropcanii Vechi, Iacob Ponomariu – una în Cioropcanii Noi.
În primele săptămîni de război din vara anului 1941 Saşa Cabancea, secretarul organizaţiei komsomoliste din Cioropcanii Noi, deveni cercetaş în folosul unităţilor sovietice, fapt pentru care fasciştii l-au împuşcat în c-rul satului. în războiul din 1941-1945 localitatea a pierdut 14 bărbaţi: Vasile Atamaniuc, Gheorghe Babin, Dumitru Baran, Ion Baran, Ion Bejenaru, Alexandru Cabancea, Tudor Donic, Vasile Luchiac, Vasile Mandalac, Vasile Mitriniuc, Ion Robuleţ, Simion Saşco, Simion Snigur, Alexandru Savca.
Trei familii – a lui Nicolae Snigur, a Eugeniei Rusu şi a Mariei Rusu, au avut soarta amară a deportărilor.
Autorităţile sovietice la 10 noiembrie 1940 au înregistrat în Cioropcanii Vechi 325 de suflete, în Cioropcanii Noi – 1.080, peste 9 ani, în 1949, aici trăiau respectiv 312 şi 945 de oameni. În 1979 satele contopite în unul sindur cu denumirea Cioropcani vieţuiau 1.326 de bărbaţi şi 1.464 de femei, în 1989 – în 162 de bărbaţi şi 1.464 de femei, în 1994 – 812 bărbaţi şi 820 de femei. Ambele sate au format după război un singur kolhoz – „Maiak” („Farul”). Mai multe construcţii au fost amplasate în Cioropcanii Noi - şcoala medie, punctul medical, cafeneaua, magazinele, grădiniţa de copii, monumentul gloriei militare, Cioropcanii Vechi alegîndu-se cu şcoală primară, un club, creşă, magazin.
În războiul din Afganistan Cioropcanii l-au pierdut pe Victor Andreiciuc (6 dec. 1959 – 1 sept. 1980), mobilizat în Armata Sovietică de CMR Ungheni. A efectuat peste 25 de curse de luptă. Ordinul Steaua Roşie. E înmormîntat la baştină.
Spre sfîrșitul sec. XX în Cioropcani sînt înfiinţate două asociaţii de gospodării ţărăneşti – „Uncermol” şi „Petru Răileanu”. Cotaşii neasociaţi îşi lucrau loturile individual. La 1 ianuarie 2002 Cioropcanii numărau 1699 de locuitori.

Sursa: Cioropcani: Localitățile Republicii Moldova, vol. 4: Ci-Cor., Chișinău: Draghiște, 2002, pp. 126-127.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu